25 Mai 2023
103 accesări
0 comentarii

Siliciul este unul dintre elementele de bază în construirea corpului uman. Pentru o mai bună înţelegere, vom spune că toate ţesuturile elastice care intră în compoziţia oaselor, tendoanelor, ligamentelor şi vaselor de sânge sunt constituite dintr-o adevărată matrice de siliciu, de care sunt fixate, apoi, celelalte elemente. Totodată, de prezenţa siliciului - esenţial pentru asimilarea şi fixarea magneziului şi a calciului în organism - sunt determinate tinereţea pielii, vigoarea firelor de păr şi a unghiilor, sănătatea smalţului dinţilor. Conform site-ului topremediinaturiste.ro, privarea organismului de acest oligoelement duce, în timp, la apariţia unor tulburări şi afecţiuni extrem de diverse. În mod obişnuit, organismul uman îşi procură dozele fiziologice de siliciu, respectiv 10 mg/zi, printr-o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume.

Există, însă, afecţiuni în care suplimentarea siliciului organic (solubil) este necesară. Alături de coada-calului (Equisetum arvense), troscotul (Polygonum aviculare) este a doua sursă vegetală din flora spontană din care vă puteți suplimenta dozele zilnice de siliciu. Ce aveți de făcut? Se pun la macerat în 100 ml. alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, 20 grame troscot uscat şi măcinat groscior. După zece zile (se agită de 3-4 ori pe zi), tinctura se filtrează prin tifon, după care se lasă în frigider, timp de șase zile, pentru o limpezire deplină. Partea limpede se trece uşor într-un alt flacon. Se păstrează în recipiente de sticlă sau de plastic, prevăzute cu dop picurător. Produsul obținut se poate păstra timp de doi ani, de la data preparării.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU