07 Martie 2020
2570 accesări
0 comentarii

Susa foto: Insider

Susa foto: Insider

Cele mai dese vizite la medicul pediatru se fac pentru deficiența de fier, aceasta fiind una dintre cele mai întâlnite carențe nutriționale la copii. La adulți, cauzele deficienței de fier sunt sarcina și menstruațiile, în cazul femeilor și sângerarea gastrointestinală la bărbați. Când vine vorba de copii, însă, cauza principală a carenței de fier din organism se datorează de cele mai multe ori alimentației.

Spre exemplu, în primul an de adolescență, datorită creșterii rapide, organismul are nevoie de mai mult fier, iar dacă dieta nu îl furnizează, putem avea de a face cu o anemie. Înainte de aceasta, trebuie amintită

deficiența de fier în rândul copilașilor cu vârsta de până la doi ani. În cazul lor, ne-a declarat dr. Irina Munteanu, se poate vorbi despre fierul conținut de laptele de vacă, acesta fiind mult mai puțin absorbit în organism decât laptele de sân, putând cauza chiar și sângerări la nivelul intestinelor. Tocmai de aceea, alăptatul până la doi ani sau utilizarea exclusivă a formulelor de lapte praf îmbogățite cu fier sunt cele mai simple și eficiente soluții pentru evitarea deficienței de fier.

O altă cauză posibilă a carenței de fier este malabsorbția acestuia, mai ales în cazul celor cu boala celiacă sau care prezintă colonii de H. pylori în tractul digestiv. Desigur, absorția fierului este o problemă și în cazul vegetarienilor, întrucât legumele și fructele bogate în fitați pot reduce capacitatea organismului de a stoca fierul.

Cel mi grav este că o cantitate mică de fier în organismul copilului poate avea un impact negativ asupra funcționării sale corecte. De cele mai multe ori, însă, majoritatea simptomelor deficienței de fier nu apar decât odată cu instalarea anemiei, și includ: oboseală și slăbiciune, dureri de cap, față palidă, unghii casante, apetit scăzut, dificultăți de respirație, scaune închise la culoare etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU