
Deși este mic și fragil, bebelușul începe să descopere lumea din jurul său chiar dinainte de a se naște. Mișcă, simte și învață în fiecare zi lucruri noi despre propriul corp, iar după venirea pe lume, simțurile lui continuă să se dezvolte pas cu pas. În primul rând, micuțul își dă seama că poate vedea chipurile celor din jur, iar dintre toate imaginile care îl fascinează, cea mai dragă îi este chipul mamei.
Potrivit dr. Nadia Stan, vederea bebelușului este încețoșată la naștere, însă ochii săi se adaptează treptat, învățând să perceapă distanțele, formele și culorile din jur. „Când se naşte, micuţul vede în nuanţe de alb şi negru şi abia după aproximativ două luni este capabil să distingă aproape toate nuanţele. Oricum, în primul său an de viaţă este important ca vederea să îi fie stimulată cu ajutorul unor obiecte de diferite culori, care îl vor atrage. Înainte de toate, însă, pentru bebeluş, unul dintre cele mai interesante privelişti este chipul mamei, pe care nu se mai satură să îl privească. Totuşi, pentru a-i stimula vederea, puteţi încerca să folosiţi mimica, pentru a face diferite grimase, care, cu siguranţă, îl vor face şi mai curios. În plus, el va face tot posibilul să îşi imite părinţii. Totodată, este recomandat ca atunci când îl scoateţi pe cel mic la plimbare să vă opriţi în dreptul diferitelor obiecte şi să îi daţi suficient timp să le observe. Acest lucru este indicat să îl faceţi pentru că, în acest fel, fiecare obiect nou îl ajută să îşi dezvolte vederea“, a precizat medicul.
Simțul auditiv al bebelușului se formează treptat, dar începe să funcționeze chiar din perioada intrauterină. Încă din burtică, el aude sunetele din jurul mamei, bătăile inimii și zgomotele externe, iar la naștere recunoaște imediat vocea mamei, deosebind-o de celelalte voci. Pe măsură ce crește, începe să reacționeze la sunete familiare și își dezvoltă capacitatea de a recunoaște persoanele după voce.
După naștere se dezvoltă și simțul gustului. În primele luni de viață, bebelușul preferă gustul dulce, așa cum este cel al laptelui matern, iar mai târziu începe să accepte și alte gusturi, precum cel acrișor sau ușor sărat.
Mirosul este, însă, simțul cel mai dezvoltat la naștere. Bebelușul își recunoaște mama după miros, iar acest lucru îi oferă un sentiment de siguranță și confort. De aceea, medicii recomandă ca mama să evite parfumurile sau cremele parfumate în primele luni, pentru ca micuțul să se bucure de mirosul ei natural, cu care se simte cel mai în siguranță.
Un alt simț important, care joacă un rol esențial în primele luni de viață, este cel tactil. Pielea bebelușului este extrem de sensibilă, iar atingerea reprezintă o cale directă prin care părinții îi pot transmite dragostea și afecțiunea lor. „Spre exemplu, la început, când cei mici au de-a face cu nesuferiţii colici, mângâierile adulţilor le folosesc pentru a-i calma. Apoi, unul dintre cele mai bune modalităţi de a stimula simţul tactil al bebeluşului este masajul, prin care îi putem atinge pielea într-un mod plăcut, iar bebe se va bucura să simtă dragostea membrilor familiei şi mai ales va avea parte de momente liniştitoare“, a completat dr. Stan.