27 Decembrie 2017
1154 accesări
0 comentarii

Apariția unui nou membru al familiei nu este privită întotdeauna cu ochi buni de către primul copil nou-născut. Acesta este și motivul pentru care părinții trebuie să facă tot posibilul pentru ca fratele sau sora mai mare să-l accepte pe cel mic.

În primul rând, au precizat specialiștii Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Euromaterna”, trebuie să începeți prin a-l lăsa pe copilul mai mare să aleagă un cadou de „bun venit în familie” pentru nou-născut. „De asemenea, gândiți-vă la un cadou pe care noul membru al familiei îl poate oferi fratelui său mai mare. Spre exemplu, o păpușă căreia îi pot fi schimbate scutecele ar fi ceva distractiv, mai ales când vă va vedea pe dumneavoastră cum schimbați bebelușul, exersând în paralel. Apoi, pe un ton calm, stabiliți limite și reguli clare legate de nou-născut și asigurați-vă că cel mare înțelege că părinții sunt <„șefii> din casă”, au explicat medicii.

Desigur, copiii mai mari se pot simți nemulțumiți de prezența noului membru al familiei. Deși aceste sentimente sunt naturale și de așteptat, explicați-i copilului când se comportă neadecvat și învățați-l să fie blând. Puteți exersa atingeri ușoare cu animalul de companie sau cu jucăriile sale. Învățați-l cum să țină bebelușul în brațe în siguranță și permiteți-i să-și îmbrățișeze fratele sau sora mai mică ori de câte ori se ivește ocazia.

Între timp, trebuie făcute o serie de activități împreună, în timp ce alăptați, cum ar fi cititul, inventatul poveștilor sau cântatul. Puteți, de asemenea, să-i pui la dispoziție un kit cu jucării interactive, poate chiar și o gustare, cu care copilul se poate juca atunci când stați cu bebelușul sau îl hrăniți.

„Fratele sau sora mai mare se va simți important/ă, dacă le dați sarcini speciale. Acest lucru îl va ajuta pe copilul dumneavoastră să se simtă „mare”. Laudați-i eforturile, încurajați-l, spunându-i că nu vă puteați descurca fără el și că într-adevăr, aveați nevoie de ajutorul unui „copil mare”. Cel mai important lucru pe care îl puteți face pentru a vă ajuta copilul să se adapteze la viața alături de un frate sau o soră este, probabil, cel mai dificil lucru de facilitat, așa că asigurați-vă că fratele mai mare primește suficient de mult timp „unu-la-unu”, au adăugat cadrele medicale.

Desigur, nu trebuie uitat că cei mici sunt, prin natura lor, mai degrabă egoiști și v-ar putea întreba ce anume pot obține de pe urma ajutorului acordat bebelușului. În timp ce adulții consideră că este minunat să aibă un partener de joacă, cei mici își dau seama destul de repede când au pierdut atenția principală, ceea ce constituie o mare problemă pentru ei.

Pentru mai multe detalii și programări, apelați numărul de telefon 0241.605.555.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU