Sursa foto Precor

Sursa foto Precor
28 Octombrie 2020
816 accesări
0 comentarii

Reducerea aportului caloric, alături de accelerarea arderilor, este un element esențial al reușitei atunci când dorim să slăbim sau să ne menținem greutatea. În cazul multora dintre noi, accelerarea arderilor contribuie mai mult la pierderea kilogramelor decât contribuie dieta. Principala modalitate de accelerare a arderilor sunt exercițiile fizice susținute, precizează elytis.ro. Ce facem, însă, în cazul în care capacitatea de efort este redusă sau când pur și simplu nu avem suficient timp pentru sport?

Când vorbim de alimente acide, vorbim despre citrice și/sau oțet diluat în apă cu puțină miere. Dacă doriți să folosiți pe termen mai lung această metodă de accelerare a arderilor, faceți pauze de câteva zile la fiecare doua săptămâni, pentru a vă proteja stomacul și pentru a nu obișnui metabolismul cu acest consum sporit de acid.

Cu astfel de exerciții, care pot dura minim 3-5 minute, puteți să vă puneți astfel sângele în mișcare și să vă stimulați metabolismul pentru prima parte a zilei. Aceste exerciții, ca de altfel orice fel de exerciții fizice, nu trebuie făcute imediat după trezire. Lăsați-i organismului un răgaz de minimum 20 de minute în care să facă natural și complet trecerea la starea de veghe. Aceste exerciții sunt indicate și după-amiază sau seara, imediat după ce ați ajuns acasă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU