07 Februarie 2018
2073 accesări
97 comentarii

Pentru a avea un abdomen plat şi coapse suple există exerciţii uşor de executat care pot fi făcute acasă.

Atunci când începeţi un exerciţiu este bine să ştiţi câteva reguli de bază. Pentru a nu avea probleme, de exemplu, întinderi musculare, va trebui să începeţi antrenamentul cu câteva mişcări uşoare. De asemenea, respiraţia este foarte importantă pentru a reuşi să se ducă la bun sfârşit un antrenament. Inspiraţi profund atunci când începeţi exerciţiul şi expiraţi înainte de reluarea mişcării. Pentru ca un exerciţiu să dea rezultate, va trebui să mai faceţi cel puţin 2-3 repetări chiar dacă vă simţiţi obosiţi. E bine de ştiut că pentru întărirea musculaturii trebuie să fiţi răbdători şi să nu aşteptaţi ca tehnica să dea roade peste noapte. Antrenându-vă cu regularitate, pornind gradat, de la exerciţii uşoare, care durează 10-15 minute, până la antrenamente de o jumătate de oră, de cel puţin trei ori pe săptămână, veţi ajunge să arătaţi aşa cum vă doriţi.

Exerciţiu pentru abdomen

Staţi întinşi pe spate, cu braţele pe lângă corp. Ridicaţi capul, în acelaşi timp şi picioarele pe care le menţineţi întinse. Din această poziţie, veţi începe să ridicaţi mai mult un picior, menţinându-l pe celalalt în poziţia iniţială, după care schimbaţi şi executaţi aceeaşi mişcare şi cu celalalt picior. Repetaţi acest exerciţiu două minute. Odihniţi-vă un minut şi încercaţi să faceţi următoarea mişcare. Întinşi pe spate veţi ridica picioarele câţiva centimetri şi veţi rămâne în această poziţie un minut. Acesta este un exerciţiu foarte eficient pentru abdomen care ar trebui efectuat zilnic.

Exerciţiu pentru coapse

Staţi întinşi pe partea stângă şi ţineţi piciorul drept întins, iar piciorul stâng pliat. Ridicaţi piciorul drept cât mai mult posibil, după care coborâţi. Repetaţi de cel puţin 15 ori, după care schimbaţi piciorul. Atunci când vă obişnuiţi cu acest tip de exerciţiu puteţi să încercaţi să faceţi mici cercuri cu talpa, atunci când piciorul este ridicat. Astfel veţi lucra şi musculatura gleznelor şi pe cea a gambelor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

55 comentarii

12 iulie 2025
3fiai
Rgkbup etxgxg

buy cheap generic cenforce - cenforcers.com cenforce 100mg cheap

10 iulie 2025
ol0x7
Ksmwrs iytonc

order fluconazole sale - forcan for sale order diflucan without prescription

1 iulie 2025
n8kum
Cxxruw ghmyvc

meloxicam over the counter - https://moboxsin.com/ meloxicam order online

29 iunie 2025
ve8rf
Qxppvc rklzqb

warfarin cost - https://coumamide.com/ cozaar buy online

27 iunie 2025
8pjxw
Xtscvj yphmjr

order nexium online cheap - https://anexamate.com/ order nexium

24 iunie 2025
8ymj3
Ytnnhe finwfi

purchase zithromax - buy generic tindamax online bystolic buy online

22 iunie 2025
t204g
Snrvjr uaxkch

buy cheap generic amoxicillin - buy generic valsartan over the counter order combivent for sale

19 iunie 2025
29ysu
Pyifrt sowhky

propranolol for sale - buy methotrexate 10mg pill order methotrexate 10mg online cheap

11 iunie 2025
can i take 2 flagyl at once
Hvqvrp tbyjaa

More text pieces like this would urge the интернет better.

10 iunie 2025
many pills cialis
Shqikd dzfthi

With thanks. Loads of expertise!