27 Februarie 2023
106 accesări
0 comentarii

Obișnuiți să stați timp îndelungat pe scaun sau pe podea? În acest caz, trebuie să știți și care sunt avantajele acestor poziții. Desigur, pe lângă beneficii, există și riscuri, așa că este necesar să vă controlați atent poziția. De fapt, statul pe scaun are un impact uriaș asupra sănătății. În această poziție, folosiți mult mai puțină energie decât atunci când vă aflați în mișcare.

Tocmai din acest motiv, boli precum obezitatea, hipertensiunea, diabetul și nivelurile ridicate de colesterol sunt asociate cu petrecerea timpului în această poziție. Unele studii arată că mișcarea este necesară chiar dacă este de intensitate redusă, deoarece reduce riscul de evenimente cardiovasculare majore, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral. Potrivit dr. Ionela Ostache, este indicat ca uneori să stați pe podea. Desigur, este posibil să nu fie confortabil la început, dar are un impact pozitiv asupra corpului. Dintre avantajele statului pe podea amintim doar câteva: așezarea pe podea sau ghemuirea activează mai mulți mușchi și previne durerile de spate. Bineînțeles, nu este leacul magic pentru problemele lombare, dar ajută atât timp cât respectați axa corpului. Apoi, ghemuitul permite o deschidere mai mare pentru trecerea bebelușului. Această poziție este una dintre cele mai utilizate în lumea animalelor la momentul nașterii, deoarece diametrul pelvisului se extinde mai ușor. Gravitația scade eforturile pe care femeia trebuie să le depună pentru a împinge fătul. De asemenea, ajută la contracții, deoarece această poziție crește presiunea fătului asupra colului uterin, ceea ce contribuie la o naștere mai ușoară. Un alt avantaj este faptul că rupturile țesutului moale se reduc considerabil. Dacă stați pe podea, această poziție îmbunătățește postura și ameliorează durerile de gât. Totodată, ghemuitul ajută la eliminarea presiunii de la nivelul gâtului, deoarece statul pe podea păstrează țesuturile conjunctive elastice și flexibile. Statul pe scaun, în schimb, rigidizează aceste țesuturi. Rețineți că există și dezavantaje în a sta pe podea sau într-o poziție ghemuită. Există anumite tipuri de probleme la care ar trebui să fiți atenți. De exemplu, stând în genunchi, se pune presiune pe genunchi și articulațiile gleznei. Deci, folosiți doar un genunchi dacă simțiți durere sau amorțeală la nivelul membrelor. De asemenea, în timp ce stați pe podea aveți mai puțină stabilitate la îngenunchere, deoarece fesele rămân deasupra podelei. Tot pe podea, dacă stați cu picioarele încrucișate vi se pot agrava durerile lombare și postura deficitară. Ca urmare, mențineți-vă coloana vertebrală într-o poziție neutră dacă alegeți să faceți acest lucru.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU