19 Iulie 2019
510 accesări
0 comentarii

Foarte multe persoane se întreabă dacă este bine sau nu să poate aparatele dentare şi pe timpul vacanţei, dar răspunsul este diferit, în primul rând, în funcţie de vârsta pacientului, personalitatea sa, toleranţa şi chiar locul unde acesta îşi petrece vacanţa.

Potrivit dr. Georgiana Bordei, medic ortodont, în cazul copiilor cu vârsta cuprinse între 6 şi 12 ani, trebuie luaţi în calcul următorii factori, dacă vrem să aplicăm un aparat dentar în perioada vacanţei: vor avea restricţii alimentare şi nu vor putea mânca orice. Apoi, ei vor fi nevoiţi să acorde o atenţie sporită igienei, vor simţi un uşor disconfort la vorbire, în special dacă aparatul se desprinde în timpul vacanţei, iar acest lucru este posibil să îi jeneze.

De cealaltă parte, în cazul copiilor peste 12 ani şi a adulţilor, aplicarea unui aparat fix în vacanţă implică o jenă moderată prima săptămâna după aplicare, restricţii alimentare care se menţin pe toată durata tratamentului şi desprinderea unor componente ale aparatului care pot jena obrazul sau limba.

„Avantajul major atunci când aplicăm aparatul în vacanţă este faptul că suntem liberi să ne obişnuim mai repede şi mai uşor cu el, ne putem organiza mai uşor programul şi mesele şi avem timp să ne obişnuim cu periajul, care necesită mai mult timp. În prima săptămână după aplicare, dacă jenează, avem timp să ne adaptăm, fără să fim nevoiţi să mergem la serviciu sau la şcoală.

Foarte multe persoane, în special adulţii, apelează la montarea aparatului în vacanţă, deoarece tolerează mult mai bine disconfortul primelor zile atunci când sunt liberi. Personal, indic aplicarea aparatelor în cazul copiilor cu minimum o săptămână înainte de vacanţă, ca aceştia să aibă timp să se obişnuiască cu el şi să nu apară accidente neplăcute în concediu, iar adulţii de obicei au mai multă grijă şi pot controla mai bine mâncarea şi disconfortul”, a declarat medicul.

XXX

Aparatul ortodontic fix este indicat pentru corectarea aspectului estetic şi a ocluziei (muşcăturii), astfel că decizia de a începe acest tratament va aduce schimbări importante în viaţa oricărei persoane care se confruntă cu aceste probleme.

Tocmai de aceea, atunci când este cazul, înainte de aplicarea propriu-zisă a aparatului dentar, la recomandarea medicului specialist, ar fi bine să se poată efectua un detartraj şi periaj profesional, precum şi tratamentul cariilor.

De asemenea, în unele cazuri poate fi nevoie chiar de extracţii dentare, fie ale unor dinţi care nu mai pot fi salvaţi, fie ale unora sănătoşi, atunci când înghesuirile dentare sunt foarte mari, iar dinţii nu pot fi aliniaţi pe un maxilar prea mic.

Oricum, odată ajuns pe scaunul medicului ortodont, pacientul trebuie să se aştepte ca întregul proces de montare a aparatului să dureze ceva timp, deoarece specialistul trebuie să parcurgă mai multe etape pentru a se asigura că acesta este aşezat corect pe dinţi.

Ca urmare, poziţionarea aparatului dentar este extrem de importantă, pentru ca specialiştii să se asigure că dinţii vor atinge în final poziţia dorită. Totuşi, o senzaţie uşoară de disconfort poate apărea oricând, odată cu montarea aparatului pe scaunul medicului ortodont, precum şi în primele zile după montare, însă efectele benefice majore fac ca aceste mici neplăceri să fie suportabile, iar rezultatele vor fi şi ele vizibile în scurt timp.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii