22 Ianuarie 2019
648 accesări
0 comentarii

Cancerul de col uterin este foarte des întâlnit în rândul femeilor din întreaga ţară şi reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate, la ora actuală. Tocmai de aceea, medicii trag un nou semnal de alarmă şi le sfătuiesc pe toate reprezentantele sexului frumos să se prezinte la specialist încă de la primele simptome de boală.

Tot pentru a preveni apariţia acestei cumplite maladii, în judeţul Constanţa vor avea loc, zilele acestea, o serie de activităţi, reunite sub egida Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (SEPCCU), lansată în 2007. Aceasta are scopul de a creşte gradul de informare al femeilor asupra cauzelor cancerului de col uterin şi de a atrage atenţia asupra mijlocelor de prevenire.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa spun că anul acesta campania de prevenire se derulează sub sloganul „Stop Cancerului de Col Uterin!”. Precizăm că SEPCCU a adoptat pentru 2019 tema „Cancerul de col uterin poate fi eliminat ca problemă de sănătate publică”, în urma iniţiativei OMS de lansare a apelului la acţiune pentru eliminarea cancerului de col uterin din mai 2018.

În prezent, în Uniunea Europeană, România se află într-o situaţie nefavorabilă în privinţa incidenţei şi a mortalităţii prin cancer de col uterin. Acesta este şi motivul pentru care specialiştii DSPJ spun că acest tip de cancer poate fi prevenit prin vaccinare şi testare periodică. De asemenea, aplicate împreună, vaccinarea împotriva virusului human papilloma (HPV) şi screening-ul reprezintă strategia cea mai bună, de protecţie împotriva CCU.

Totodată, participarea periodică la screening permite depistarea leziunilor precanceroase şi a cancerului de col uterin în stadii incipiente. În acest fel, riscul de cancer poate fi redus cu 40-70% prin vaccinare, iar testarea periodică reduce cu încă 30% până la 50% riscul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU