
De regulă, toamna există fluctuaţii de temperatură şi fenomene meteo instabile. La acestea se adaugă şi schimbări ale umidităţii şi presiunii atmosferice, care, împreună, cauzează îmbolnăviri, de la răceli uşoare, la infecţii virale şi bacteriene grave.
Aşadar, să nu vă miraţi dacă în această perioadă nu vă scăldaţi în ape limpezi. Dacă resimţiţi dureri de cap, insomnie şi disconfort general, probabil ar trebui să apelaţi la medicul de familie, pentru a vă îmbunătăţi tonusul şi starea de sănătate.
„Aşa este, ploile, vântul şi alte fenomene meteo duc la slăbirea sistemului imunitar. Acesta devine vulnerabil în faţa virusurilor şi a bacteriilor şi, astfel, apar infecţiile respiratorii. De aceea, în această perioadă, pacienţii acuză dureri de cap, congestie şi secreţii nazale, dureri în gât, tuse, strănut, febră, oboseală accentuată şi durere în tot corpul. Atenţie mare, în majoritatea cazurilor, antibioticele nu sunt recomandate! Răcelile uşoare, virale, nu necesită tratament, poate doar pentru ameliorarea febrei şi a durerilor. Este foarte important ca persoanele afectate să se odihnească, să îi dea timp organismului să se refacă”, explică dr. Victoria Sava, medic de familie.
Dacă resimţiţi simptome specifice răcelilor, totuşi, cel mai bine este să contactaţi medicul de familie, pentru a primi sfaturi, ce vă vor ajuta să vă vindecaţi mai repede.