20 August 2019
802 accesări
0 comentarii

Aveți dureri puternice de cap? Atunci este posibil să vă confruntați cu o migrenă. Potrivit dr. Stela Sorica, medic de familie, migrena se poate manifesta și prin stări de amețeală, de greață și chiar fotofobie, în unele situații. Foarte mult persoane sunt afectate de această problemă, dar în special femeile, susțin specialiștii. Cum puteți scăpa de migrene?

„În primul rând, încercați să păstrați un nivel al glicemiei la un nivel constant. Chiar dacă trece mult timp între mese, scăderea nivelului de glucoză din sânge poate declanșa dureri de cap. așa că, păstrați lângă dumneavoastră niște alune sau nuci nesărate, fructe uscate, legume pentru a nu ajunge la hipoglicemie. De asemenea, beți apă multă, pentru că hidratarea este foarte importantă. Desigur, nu uitați nici de vitamine”, a explicat medicul.
Specialiștii spun că administrarea unor suplimente de vitamina B2, magneziu, ar putea trata migrenele. Apoi, faceți cât mai multă mișcare. De-a lungul timpului s-a dovedit că persoanele care suferă de migrenă și care fac exerciții la bicicleta medicinală timp de trei ore pe săptămână au mai puține crize ca înainte. Cel mai important de reținut este că stresul declanșează, deseori, aceste migrene.
Bineînțeles, stresul poate fi asociat cu migrenele, dar nu întotdeauna stresul este de vină. Există situații în care tocmai liniștea atmosferei poate declanșa o durere de cap, sunt de părere specialiştii.
Hormonul de stres numit cortizol poate atenua durerea, iar scăderea nivelului de cortizol poate intensifica durerile. Concluzia: încercați să trăiți echilibrat, pentru a evita variațiile mari ale nivelului de cortizol. În cazul femeilor, medicamentele ce conțin estrogeni, inclusiv pilulele și dispozitivele contraceptive cu hormoni, ca și terapia de substituție hormonală, pot determina fluctuații ale nivelului de hormoni din organism, care pot duce la apariția sau înrăutățirea migrenelor.
În afară de reducerea nivelului de stres, activitatea sexuală are și capacitatea de a atenua simptomele migrenei, susțin cercetătorii. Efectul s-ar putea datora eliberării de endorfine, analgezice naturale ale organismului, secretate în cursul actului sexual.
Specialiştii susţin că schimbarea stilului de viaţă este de ajutor atunci când suferim de migrene. Aşadar, aceştia ne sfătuiesc să ne odihnim suficient, să reducem nivelul de stres din viaţa noastră, să bem multă apă şi să facem sport cu regularitate.
În ceea ce priveşte tratamentul medicamentos, eficiente sunt medicamentele antiinflamatoare, pe bază de ibuprofen, cele pe bază de acetaminofen, precum şi analgezicele, precum aspirina. Dacă suferiţi de migrenă, nu aşteptaţi niciodată să vă treacă durerea. Luaţi medicamente imediat ce aceasta se instalează, pentru ca medicamentele să îşi facă efectul.

Pentru eliminarea senzaţiei de greaţă, dar şi pentru prevenirea vărsăturilor, se pot lua alte medicamente. În funcţie de severitatea durerilor, dar şi de reacţia la tratament, medicul poate face diverse scheme de tratament, combinând substanţe diferite pentru a obţine efectul dorit.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU