04 Ianuarie 2021
845 accesări
0 comentarii

Iarna, pielea se deshidratează cu uşurinţă, din cauza variaţiilor de temperatură. Factorii externi sunt foarte agresivi pentru piele, iar disconfortul dat de pielea uscată este mare.

Potrivit specialiştilor, principala zonă predispusă la uscarea pielii este cea a mâinilor, urmată de zona feţei, care este expusă direct la frig şi vânt. Tocmai de aceea, femeile trebuie să acorde o atenţie sporită îngrijirii tenului în timpul iernii. Pentru un ten hidratat, trebuie respectaţi paşii de îngrijire zilnică, demachiere, tonifiere, hidratare, la care se adaugă aplicarea unui produs hrănitor, nu doar hidratant, adaptat tipului de ten. De asemenea, bărbaţii trebuie să fie foarte atenţi la îngrijirea mâinilor, pe care trebuie să le menţină hidratate. În ce priveşte bărbieritul, problemele pot fi ameliorate aplicând creme şi produse calmante.

În plus, dacă pe timpul verii folosim cremă de protecţie solară, nu trebuie să uităm de ea nici iarna. Aplicaţi soluţii cu factor de protecţie pe ten, decolteu, dar şi pe buze, care necesită o îngrijire specială. Mai mult decât atât, putem trata pielea uscată din interior, prin hidratare internă. Consumaţi ceaiuri, compoturi, supe şi alimente bogate în vitamine, mai ales vitaminele A, C şi e, pe care le găsiţi în fructe şi legume colorate, verdeţuri şi peşte. Acest tip de alimentaţie împiedică îmbătrânirea pielii, unul dintre efectele pielii uscate, prin combaterea radicalilor liberi.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ