23 Mai 2023
1145 accesări
108 comentarii

Uleiul de măsline are numai beneficii asupra sănătăţii. În plus, unele studii recente arată că ar favoriza şi senzaţia de saţietate. Cercetători germani şi austrieci au demonstrat acest efect realizând o serie de teste. În prima fază, câţiva voluntari au consumat zilnic, timp de trei luni, o porţie de iaurt slab, la care s-a adăugat puţină grăsime (unt, untură, ulei de rapiţă sau ulei de măsline). Membrii grupului „ulei de măsline” au declarat că iaurtul lor li s-a părut mai săţios, iar concentraţiile sanguine de serotonină (care acţionează asupra centrul saţietăţii) au fost mai mari la ei. Acest lucru nu s-a asociat cu o luare în greutate, cel puţin în cursul studiului.

Specialiştii au efectuat un al doilea experiment, în cadrul căruia s-au ocupat mai mult de compuşii aromatici. Jumătate din participanţi a primit iaurt au aromă de ulei de măsline, iar cealaltă, iaurt natural. S-a constatat că ultimii consumau în medie cu 176 kcal mai mult. Şi din nou cantităţile de serotonină au fost mai mari la grupul „aromă de ulei de măsline”. Şi nivelurile de zahăr din sânge sunt mai favorabile, cu efect de întârziere asupra revenirii senzaţiei de foame. Autorii studiului consideră că observaţiile lor ar putea avea aplicaţii imediate la gama de produse uşoare şi în acelaşi timp săţioase. Prin urmare, ei recomandă folosirea din plin a uleiului de măsline la pregătirea alimentelor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

69 comentarii

16 aprilie 2025
Hqurgk
Zzckqa ciyolu

buy domperidone 10mg for sale - buy tetracycline for sale buy flexeril 15mg for sale

9 aprilie 2025
Onkqzg
Vvtvjo syydcr

buy generic domperidone online - motilium for sale buy cyclobenzaprine generic

31 martie 2025
Xyuqfm
Hjyeze rnpcxf

cytotec price - buy xenical 120mg pill buy diltiazem no prescription

30 martie 2025
Wxeljf
Kxovvi duuinx

cost clarinex 5mg - dapoxetine 60mg over the counter dapoxetine 60mg price

27 martie 2025
Cztvhi
Whamrt lzhdci

purchase medrol pills - aristocort for sale triamcinolone 10mg brand

21 martie 2025
Wjtwbj
Hqhcgh mhhkyp

prilosec 20mg pills - omeprazole 20mg us order atenolol generic

18 martie 2025
Amvylu
Wdbbjg fhvhff

atorvastatin 40mg us - lipitor online order order zestril 5mg online cheap

17 martie 2025
Uhyemm
Btdhff toxzvo

atorvastatin 40mg pills - buy amlodipine 5mg without prescription buy generic zestril

17 martie 2025
Bghbdf
Eqjybz pdqdbq

order cenforce 50mg pills - metformin oral glycomet online buy

15 martie 2025
Nfiqax
Iombky fonbms

atorvastatin 80mg ca - purchase norvasc pill order generic prinivil

1...4567
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU