20 Mai 2017
2406 accesări
0 comentarii

Uleiurile esenţiale sunt produse din diverse plante medicinale şi au proprietăţi antibacteriene, antifungice şi antioxidante, potrivit specialiştilor. S-au făcut studii pentru a dovedi proprietăţile terapeutice ale diferitelor uleiuri esenţiale, dar foarte puţine au fost publicate cu privire la utilizarea lor în igiena orală. Adjuvant în igiena orală, aceste uleiuri esenţiale inhibă depunerea plăcii dentare.

Efecte terapeutice extrem bune pot fi obţinute în pansamentele pentru răni, care conţin uleiuri esenţiale. Prin urmare, ele pot fi utilizate pentru a obţine o vindecare mai rapidă, după procedurile chirurgicale orale, de aceea medicii stomatologi recomandă pacienţilor utilizarea anumitor uleiuri esenţiale.

„Uleiul esenţial (mentă, eucalipt, oregano) prezintă o activitate inhibitoare mai mare, împotriva tulpinilor de microorganisme testate, decât extractele şi metilparabenul. Dacă se utilizează corect, acestea se pot dovedi foarte benefice în tratamentele dentare, totul este să avem încredere în natura care ne-a dat atâtea posibilităţi de tratamente pentru orice afecţiune şi să dâm voie plantelor să ne ofere beneficiile lor miraculoase, desigur, combinate cu medicina clasică, acolo unde este cazul şi nu este suficient tratamentul natural”, explică dr. Andra Custura, stomatolog.

2-3 picături de ulei esenţial de mentă, amestecate cu o cantitate mică de apă, sunt suficiente pentru a vă clăti gura după periajul dentar, astfel veti avea o respiraţie proaspătă pentru mult timp. Gargara cu 2-3 picături de ulei esential de oregană, amestecat cu o cantitate mică de apă, distruge microbii şi virusurile şi oferă o igienă adecvată cavităţii orale.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU