26 Septembrie 2017
983 accesări
0 comentarii

Dr. Rodica Mătuşa, medic infecţionist, povesteşte cu dragoste despre copiii infectaţi cu HIV din judeţul Constanţa, despre lupta lor cu această boală grea şi despre progresul uriaş pe care l-au făcut în decursul ultimilor ani.

„Când am avut primele cazuri de copii infectaţi cu HIV, toată lumea zicea că nu se poate face nimic, dar, până la urmă, a trebuit să găsesc soluţii, care cu siguranţă nu au fost ideale, pentru a se putea face ceva, orice. Am încercat totul pentru a progresa, pentru a face un lucru bun şi pentru a ieşi din situaţia de criză. Pentru asta am luptat şi acesta a fost, poate, drumul meu”, a spus medicul specialist.

Când vine vorba de HIV, medicul aminteşte despre moarte, dar şi despre viaţă, despre deznădejde, dar mai ales despre speranţă, despre lipsa soluţiilor şi despre miracole, trecând de la perioada în care nimeni nu le dădea şanse copiilor infectaţi cu HIV şi ajungând în zilele noastre, când micii pacienţi de atunci au ajuns adulţi şi, cu ajutorul tratamentelor şi al evoluţiei medicinei, sunt părinţii unor copii sănătoşi.

„Unde am fost şi unde am ajuns”, spune dr. Rodica Mătuşa, fiind, de fapt, cuvintele unei bunici fericite care, după ce a simţit, cu ani în urmă, deznădejdea şi neputinţa în faţa virusului care îi infectase copilul, îşi strângea la piept nepotul sănătos, unul dintre sutele de copii preţioşi.

„Aş vrea ca povestea copiilor infectaţi cu HIV, lupta lor, să fie un exemplu pentru noi toţi. Aş vrea ca tinerii să fie impulsionaţi de povestea acestor copii şi să gândească lucrurile, viaţa şi dintr-o altă perspectivă decât cea pe care au avut-o până acum”, a mai spus medicul primar infecţionist.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU