25 Martie 2019
4918 accesări
0 comentarii

De foarte multe ori, pe parcursul celor câteva zile de menstruaţie, femeile acuză frecvent diverse dureri, ameţeală, balonare, migrene şi chiar senzaţia de vomă. Pe lângă alte aspecte, există o serie de alimente pe care reprezentantele sexului feminin ar trebui să le evite în perioada menstruaţiei, pentru că acestea au un impact negativ asupra stării generale, încurajând apariţia disconfortului la nivelul sistemului digestiv şi nu numai.

Spre exemplu, gustările sărate la care pofteşti de multe ori în timpul menstruaţiei nu fac altceva decât să deshidrateze, accentuând crampele menstruale, dar şi să încurajeze retenţia de apă şi apariţia senzaţiei de balonare. De asemenea, nici lactatele nu sunt tocmai recomandate în această perioadă.

„Lactatele accentuează balonarea şi flatulenţa în perioada menstruaţiei., iar toate acestea apar pe fond hormonal. În plus, trebuie să ştiţi că şi cafeaua are un efect negativ, deoarece duce la constricţia vaselor de sânge, ceea ce accentuează crampele menstruale, în timp ce ţigările, contribuie şi ele la accentuarea durerilor specifice acestei perioade”, a precizat dr. Ilinca Ştefănescu, medic de familie.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU