Sursa Tonica

Sursa Tonica
07 Iunie 2020
503 accesări
0 comentarii

Știți cum este să vă doară în cot? Persoanele care au avut vreodată astfel de probleme știu că articulaţia cotului poate durea foarte tare, câteodată, aceasta fiind una extrem de complexă. Practic, cotul permite mişcări de flexie şi extensie, deci ne permite să ridicăm şi să împingem obiecte. Din păcate, a precizat dr. Cristina Baltă, tot această articulaţie permite şi rotaţia antebraţului şi mâinii și cum multe dintre mişcări sunt o combinaţie de extensie, flexie şi rotaţie este greu de descris la care mişcare doare mai tare cotul.

Aceasta a precizat că articulaţia cotului leagă între ele trei oase importante, humerusul, adică osul braţului, apoi radiusul şi ulna, care sunt oasele antebraţului.

Apoi, nu trebuie să uităm de tendoane, ligamente, bursele, acei săculeţi cu lichid care atenuează şocurile, dar nici de fibrele nervoase şi vasele de sânge, care sunt celelalte componente ale articulaţiei.

„Oricare dintre aceste componente poate avea de suferit la traumatisme, fracturi, mişcări repetitive la desfăşurarea unor sporturi sau activităţi. Inflamaţia este fenomenul însoţitor care explică durerea de cot. Apoi, cotul dislocat apare când oasele ce compun articulaţia sunt împinse de la locul lor obişnuit. Acest lucru se întâmplă atunci când, în cădere, încercăm să ne prindem de ceva”, a explicat medicul.

De asemenea, durerile pot apărea şi când vă fracturaţi cotul. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă la traumatismele prin cădere, practicarea diverselor sporturi sau accidente de maşină. Pe de altă parte, a subliniat dr. Baltă, întinderea muşchilor sau/şi a ligamentelor din apropierea articulaţiei poate produce durere. Aceste situaţii sunt întâlnite la o presiune exagerată asupra zonei, mai ales atunci când cineva ridică obiecte foarte grele. Din păcate, durerea de cot nu trece la calmante, dar poate fi atenuată cu ajutorul compreselor reci.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU