Sursa Medlink

Sursa Medlink
02 Iulie 2020
651 accesări
0 comentarii

Buzele voluptuoase au început să fie o modă, iar în ultimii ani intervenţia de mărire a buzelor a devenit din ce în ce mai solicitată în cabinetele de chirurgie estetică. Femei din întreaga lume îşi doresc prin această intervenţie să îşi ofere un plus de feminitate şi senzualitate şi să fie cât mai atrăgătoare cu putinţă. Dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie plastică şi doctor în ştiinţe medicale spune că mărirea buzelor este o intervenţie estetică care măreşte volumul buzelor cu ajutorul acidului hialuronic, a implanturilor siliconice sau a transferului de grăsime. „Mărirea buzelor este soluţia perfectă pentru femeile cu buze subţiri, în mod natural, sau cele ale căror buze s-au subţiat din cauza vârstei. În prezent, există mai multe tipuri de materiale de augmentare (umplere), care pot fi injectate în buze şi în jurul gurii. Cea mai comună dintre ele este, însă, acidul hialuronic, o proteină întâlnită în mod natural în organism, mai ales în cartilaje şi în piele. Marele beneficiu al acidului hialuronic este faptul că acesta modelează atât forma, cât şi structura şi volumul buzelor”, a explicat specialistul, citat de CSID.

Acesta a precizat că mărirea buzelor este o procedură cosmetică nechirurgicală, care durează aproximativ 30 de minute şi începe cu o consultaţie medicală, în care medicul va afla care sunt aşteptările dumneavoastră, astfel încât cantitatea de acid hialuronic injectată să fie în conformitate cu rezultatul dorit.

Acidul hialuronic este administrat în buze cu un ac foarte fin, nu înainte ca medicul să vă facă o anestezie locală, cu ajutorul unui gel anestezic sau prin injectare. Efectul este vizibil imediat, dar rezultatele reale se vor vedea după câteva zile. Pe parcursul procedurii veţi fi perfect conştientă şi veţi primi o oglindă în care să vă priviţi noile buze, dar şi pentru a fi în permanentă legătură cu medicul, astfel încât rezultatul să fie cel dorit.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU