19 Octombrie 2015
367444 accesări
212 comentarii

Asociaţia Pro Imunizareîn parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie şi cu sprijinul Biroului din România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au organizat cea de-a patra ediţie a Forumului Naţional STOP GRIPA, o dezbatere cu tema „Vaccinarea în România: act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?”.

Profesionişti în domeniul medical, oficiali din domeniul sănătăţii şi reprezentanţi ai societăţii civile au adus în discuţie necesitatea existenţei unui cadru legislativ care să reglementeze procesul de vaccinare şi au prezentat pericolele ce pot apărea în lipsa unui program de vaccinare coerent. De asemenea, aflându-ne la debutul unui nou sezon gripal, au fost prezentate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în ceea ce priveşte virusurile circulante şi compoziţia vaccinului gripal, iar Ministerul Sănătăţii a anunţat începerea campaniei gratuite de vaccinare antigripală începând cu luna octombrie, fără să existe decalaje generate de procesul de achiziţie al vaccinului.

Printre concluziile forumului s-au numarat: importanţa unei legi a vaccinarii conforme cu cele din alte state europene; cresterea dozelor de vaccin antigripal, de la 500 de mii de vaccinati anual, la 3 milioane de doze; moartea prin gripa face, anual, 2,1 milioane de decese la nivel mondial, iar acestea pot fi prevenite prin vaccinare.

Taguri articol: stiri medicale vaccin preventie imunizare

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

121 comentarii

8 aprilie
Billyplown
spisok literatury v referate

список литературы в реферате

8 aprilie
Billyplown
spisok literatury v referate

список литературы в реферате

7 aprilie
Billyplown
titulnyj list referata

титуальный лист реферата

7 aprilie
ftaletekbl
- tbfmvitczf

prednisone lung inflammation canadian pharmacy prednisone 40mg prednisone and the heart what is the difference between prednisone and prednisolone https://prednimed.com/ - solu medrol to prednisone

7 aprilie
Billyplown
onlaynshkol dlya podgotovke k yege

лучшие школы для подготовки к егэ

7 aprilie
Billyplown
onlaynshkol dlya podgotovke k yege

лучшие школы для подготовки к егэ

5 aprilie
Billyplown
Ali PromoCodes Bot

промокоды алик

5 aprilie
Billyplown
quotes4universe the com

https://quotes4universe.com/ https://quotes4universe.com/

31 martie
Ysmena
Etznyl fillad

cytotec pills - cytotec 200mcg ca purchase diltiazem online cheap

29 martie
Kcmvwz
Wxbjdi uasthh

order clarinex generic - dapoxetine tablet dapoxetine where to buy

1...910111213