
Vitamina E este un antioxidant esențial, solubil în grăsimi, care protejează celulele de efectele dăunătoare ale radicalilor liberi. Se găsește în alimente precum nucile, semințele și uleiurile vegetale și joacă un rol important în menținerea sănătății generale. Potrivit specialiștilor, acesta sprijină sistemul imunitar, protejând organismul împotriva infecțiilor și ajută la menținerea sănătății vaselor de sânge și a inimii. Un alt beneficiu major al vitaminei E este protecția ochilor, în special împotriva degenerescenței maculare, o afecțiune comună la persoanele în vârstă. De asemenea, contribuie la sănătatea pielii, prevenind semnele de îmbătrânire prematură și protejând pielea de razele ultraviolete.
Pentru sportivi și persoanele active, vitamina E ajută la reducerea stresului oxidativ și inflamației, accelerând recuperarea musculară după antrenamente intense. Astfel, aceasta ajută la regenerarea fibrelor musculare și la prevenirea durerilor musculare post-antrenament.
Sursele naturale de vitamina E includ nuci, semințe, uleiuri vegetale, legume cu frunze verzi și fructe precum avocado. Este recomandat să obțineți vitamina E din alimente pentru o absorbție mai bună a nutrienților. Totuși, în cazul în care alegeți suplimente, trebuie să vă asigurați că nu depășiți doza recomandată, deoarece excesele pot avea efecte adverse.