04 Mai 2021
492 accesări
0 comentarii

Cu toţii aţi întâlnit pe stradă persoane care au pielea mai decolorată pe anumite părţi ale corpului. Acestea, spun medicii, suferă de o afecţiune numită vitiligo, care face ca pielea să se decoloreze. Ca urmare, la un moment dat, încep să apară nişte pete de culoare albă, de diferite dimensiuni pe suprafaţa pielii. Potrivit dr. Simona Ardelean, atât culoarea pielii, cât şi cea a părului este determinată de melanină. În acelaşi timp, aceasta protejează pielea de radiaţiile UV.

„Această afecţiune apare în momentul în care celulele pigmentare care produc melanina, melanocitele sunt distruse sau se opresc din funcţionare. Mai departe, acest proces duce la pierderea pigmentului şi decolorarea pielii. Cert este că petele depigmentate pot apărea pe orice parte a corpului, chiar şi în zona ochilor şi se pot extinde pe suprafaţa pielii. Cu toate că nu se ştie cu exactitate dacă petele decolorate se vor extinde sau cât va dura acest proces, de regulă, zonele afectate rămân decolorate pe toată durata vieţii. Totuşi, există şi cazuri în care petele îşi păstrează dimensiunile timp de câteva luni sau câţiva ani. Motivul pentru care pielea îşi pierde culoarea este legat de faptul că nu mai este produsă melanina, pigmentul care dă culoare pielii şi părului”, a explicat medicul.

Cu toate acestea, motivele pentru care celulele producătoare de melanină ajung să fie distruse nu sunt în totalitate cunoscute. Medicii bănuiesc că acest proces poate fi cauzat de o boală autoimună, care face ca sistemul imunitar să atace celulele sănătoase, unii factori ereditari, stres etc. Partea bună este că vitiligo nu se manifestă niciodată prin disconfort la nivelul pielii sau uscarea acesteia, inflamații ori iritaţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU