10 Decembrie 2016
1291 accesări
0 comentarii

Pentru al doilea an consecutiv, voluntarii Asociaţiei „Taxiul cu bomboane” le vor citi poveşti copiilor internaţi pe Secţia de Pediatrie Constanţa, până în Ajunul Crăciunului.
„În 2015, acţiunea a avut un impact foarte bun asupra celor mici, care au fost foarte încântaţi şi ne aşteptăm să se întâmple şi de data aceasta la fel”, ne-a declarat şeful secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Cristina Mihai.
Acest eveniment este practic „fratele” celui creat de „Taxiul cu Bomboane”, intitulat „Luna poveştilor în spitalele de pediatrie din România”. În acest fel, mai mulţi voluntari vor sta, seara, cu copilaşii internaţi şi le vor citi din renumitele poveşti pentru cei mici. Evenimentul a apărut din dorinţa de a-i bucura prin poveşti pe copiii care în preajma sărbătorilor nu sunt acasă, dar în acelaşi timp se doreşte a fi o invitaţie şi pentru cei care vor să le dăruiască jucării, cărţi de poveşti.
Jucăriile şi cărţile de poveşti sau basme (pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 3 ani şi 14 ani) este de preferat să fie noi sau într-o stare foarte bună, pentru că nu trebuie să uităm că această acţiune se va desfăşura, în primul rând, într-un spital şi trebuie să ţinem cont de regulile de igienă şi curăţenie, mai ales că cei mici sunt mai sensibili decât adulţii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU