Sfatul medicului
138 accesări 08 Ianuarie 2021 0 comentarii

Vreți să scăpați de astenie? Schimbați-vă alimentația!

Există oameni care suferă puternic în urma asteniei, ce reprezintă o slăbire generală a organismului. Aceasta se caracterizează printr-o stare accentuată de oboseală. Potrivit dr. Beatrice Dinu, astenia poate avea diverse cauze și se poate prezenta sub diferite aspecte, afectând în mod preponderent sfera psihică, fizică, intelectuală și chiar sexuală.

Specialistul spune că astenia funcțională pasageră nu este legată de nici o afecțiune maladivă. De fapt, în ochii tuturor sunteți într-o stare bună de sănătate, sau mai degrabă nu aveți nici o disfuncție maladivă care să justifice necesitatea unui tratament particular. Și totuși vă simțiți obosit și nu vă aflați în starea cea mai bună. Prima soluție care trebuie încercată este schimbarea alimentației și a stilului de viață. Apoi, ieșirile din cotidian sunt recomandate pentru forțarea organismului de a-și schimba ritmul.

În acest sens, încercați să introduceți în alimentație cât mai multe fructe și legume proaspete, pentru a vă detoxifia organismul, pentru a-l hidrata și hrăni corespunzător. Puteți consuma verdețuri de toate felurile și formele (spanac, salată verde, ceapă verde, pătrunjel, mărar, roșii, castraveți etc.) în salate (recomandabil, pentru că proaspete sunt pline de vitamine și minerale), în mâncăruri sau în smoothie-uri.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.