30 Iunie 2020
2241 accesări
0 comentarii

Celulita este un oaspete nedorit, care se instalează şi uită să mai plece, uneori. Totuşi, cu răbdare şi perseverenţă, celulita poate fi tratată, deci poate fi doborâtă. La capătul luptei, însă, trebuie să aveţi mare grijă, pentru că victoria nu este definitivă. Dacă nu aveţi grijă de voi, celulita se poate întoarce, desigur, dacă veţi readuce, în viaţa voastră, cauzele care o declanşează.

Evident, aspectul neplăcut lăsat de celulită este extrem de deranjant pentru reprezentantele sexului frumos, motiv pentru care trebuie să încercăm să o tratăm, mereu, din timp. Specialiştii ne asigură că, odată depistată, această afecţiune răspunde foarte bine la tratament. În cadrul clinicii Cerasela Brumă Beauty Clinic, persoanele care vor să îşi remodeleze corpul sunt aşteptate să încerce aparatul revoluţionar Body Shape Pro. „BodyShape Pro este cel mai nou tratament non-invaziv, care utilizează o combinaţie de patru tehnologii pentru definirea conturului corpului şi reducerea celulitei. Vorbim despre o tehnologie aprobată CE (European Certificate) în scopul remodelării corporale, dar şi certificată FDA (Food & Drug Administration) pentru reducerea centimetrilor din zona abdomenului şi coapselor”, ne-au explicat specialiştii clinicii.

Ce zone tratează Body Shape Pro? Acest tratament non-chirurgical se adresează femeilor cu celulită, piele căzută, persoanelor care au pierdut un număr mare de kilograme şi corpul lor a rămas lipsit de fermitate, proaspetelor mămici, dar şi bărbaţilor care prezintă laxitate cutanată. Ţintele lui sunt abdomenul, coapsele, zona fesieră, gambele, braţele, bărbia dublă. Prin tratamentele cu Body Shape Pro se reduce, în primul rând, reducerea ţesutului adipos localizat. Imediat după aceea, se continuă cu remodelarea corporală şi scăderea în circumferinţă, reducerea celulitei de gradul 1, 2 şi 3, ameliorarea fenomenului de piele ternă, lăsată. În plus, circulaţia sanguină este îmbunătăţită.

„Punctul forte al aparatului este că permite o dispersare eficientă a radiofrecvenţei şi razelor infraroşii, pe care le îmbină cu vacuum şi masaj. Rezultatele sunt vizibile imediat după prima şedinţă. Mai exact, silueta începe să prindă contur. Acest aparat nu te slăbeşte în kilograme, ci în centimetri. În funcţie de gradul de celulită, vom decide câte şedinţe sunt necesare şi la ce interval de timp trebuie repetate”, au completat specialiştii din cadrul Cerasela Brumă Beauty Clinic. Aceştia au precizat că, chiar dacă numărul de kilograme a scăzut, multe dintre doamnele ce

tocmai au născut se simt încă pufoase, cu mai multă celulită şi cu piele

lipsită de fermitate. Ele trebuie să ştie că Body Shape Pro le ajută să piardă centimetri exact din zonele problematice: abdomen, coapse, guşă. Practic, cu doar câteva şedinţe, corpul devine din nou tonifiat şi conturat. În plus, nu este nevoie de o perioadă de recuperare, iar procedura nu are efecte adverse, deci puteţi apela la ea cu încredere.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU