04 Martie 2021
455 accesări
0 comentarii

Specialiştii în nutriţie susţin că nu este sănătos absolut deloc să mâncaţi mai puţin atunci când vreţi să slăbiţi. De ce? Pentru că, din cauza înfometării, organismul poate avea mult de suferit. În primul rând, acesta nu va mai primi esenţialul zilnic de nutrienţi şi substanţe hrănitoare, ceea ce poate duce la un dezechilibru al funcţiilor esenţiale.

Potrivit doctorulzilei.ro, în mod ideal, o dietă pentru slăbit trebuie adaptată nevoilor individuale. De aceea, este recomandat să apelaţi la un specialist în nutriţie înainte de a începe un program pentru a pierde în greutate. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor recurg la anumite metode nu tocmai sigure. Înfometarea poate pune sănătatea în pericol şi este indicat să urmezi un plan alimentar echilibrat.

„Primul lucru la care se gândesc multe persoane atunci când îşi propun să slăbească este că trebuie, neapărat, să mănânce mai puţin şi încep să sară peste mese. Mai grav este că încep să scoată grupe mari alimentare din meniu şi ajung să se rezume doar la frunze şi ocazional o bucată de carne. Nimic mai greşit! De cele mai multe ori nu cantitatea de mâncare este problema, ci ceea ce alegeţi să mâncaţi sau modul în care preparaţi alimentele”, precizează dr. Cori Grămescu.

Primul pas este să faceţi alegeri mai bune, de exemplu, în loc de cereale cu lapte la micul dejun, mâncaţi omletă cu legume sau la prânz în loc de cartofi prăjiţi, mâncă cartofi la cuptor. Corpul nostru are nevoie de energie pentru a funcţiona şi asta înseamnă că are nevoie de alimente bune şi nutritive, nu de restricţii, este de părere specialistul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU