05 Iulie 2023
98 accesări
0 comentarii

Vă place zmeura? Aceasta este un fruct bogat în acid elagic, un compus care ajută la prevenirea cancerului, inhibă creșterea celulelor canceroase și oprește dezvoltarea anumitor forme de cancer. Mai mult decât atât, uleiul din semințe de zmeură este un factor natural de protecție solară. Totodată, zmeura conține antioxidanți puternici, cum ar fi vitamina C, quercetina și acidul galic. Potrivit specialiștilor, fructul aduce o serie de beneficii pentru frumusețe și sănătate. Datorită conținutului de fibre și mangan, zmeura ajută la încetinirea procesului digestiv, astfel încât senzația de sațietate poate persista mai mult, iar manganul este un mineral care ajută la menținerea valorilor înalte ale ratei metabolice care contribuie la arderea grăsimilor.

Mineralele, precum vitamina C, au rolul de a ajuta organismul să dezvolte țesuturi conjunctive puternice și un sistem imunitar capabil să respingă atacul micro-organismelor. Totodată, zmeura conține substanțe precum flavonoidele și fitochimicalele care contribuie la prevenirea apariției multor boli, cum ar fi preîntâmpinarea infecțiilor vezicii urinare, prin împiedicarea aderenței bacteriilor la celulele care căptușesc pereții tractului urinar. În plus, este bogată în compuși importanți pentru o vedere sănătoasă. Substanța considerată a fi responsabilă de această calitate este luteina. De asemenea, afecțiunile pulmonare, răcelile, răgușeala pot fi ameliorate cu sirop de zmeură, 4-6 linguri zilnic

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU