27 Mai 2016
1448 accesări
0 comentarii

Nitraţii provin din diverse industrii, folosirea iraţională a îngrăşămintelor naturale sau de sinteză, precum şi din poluarea solului. Apa rezultată în urma precipitaţiilor atmosferice antrenează nitraţii de pe suprafaţa solului, aceştia pătrunzând în adâncimea solului, iar de aici, în apa subterană. Apa de fântână conţine adesea o cantitate de nitraţi peste normele sanitare. În afară de fântâni există şi sisteme centra-lizate de apă unde valoarea parametrului nitrat este peste limita prevăzută de normele sani-tare, potrivit reprezentanţilor DSP Constanţa.

„Apa cu nitraţi nu poate fi utili-zată în alimentaţia sugarilor, copiilor mici şi gravidelor. La sugari şi copiii mici, nitraţii determină apariţia methemoglobinemiei infantile (boala albastră). Aceasta se manifestă cu tulburări respiratorii (dispnee), tahicardie, agitaţie, mergând până la convulsii, tulburări ale tranzitului intestinal (perioade de diaree/constipaţie) şi colorarea în albastru a extremi-tăţilor, mergând până la cianoza generalizată. În lipsa unui tratament adecvat, boala poate duce la deces. Astfel, este interzisă reconstituirea laptelui praf cu apă din fântâni sau sisteme centralizate care au depăşiri ale valorilor parametrului nitrat peste normele sanitare. Se recomandă alimentaţia naturală (la sân) a sugarilor”, potrivit dr. Luiza Caruceru, DSP Constanţa.

Taguri articol: stil de viaţă convulsii poluare boala apa nitrati

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU