16 Decembrie 2013
37908 accesări
101 comentarii

Axis terapia diapulse

Axis terapia diapulse
Terapia cu Diapulse este descrisă drept „medicina electromagnetică de urgenţă”. Recent introdusă în practica medicală din ţara noastră are rezultate deosebite în vindecarea rănilor, poate fi aplicată la orice vârstă şi poate fi utilizată prin haine sau prin pansamentele chirurgicale.
Dispozitivul utilizat, Diapulse, este un aparat de terapie electromagnetică pulsatilă de înaltă frecvenţă. Acesta are avantajul că nu emite căldură în zona de tratament. Datorită intensităţii energiei de lucru a aparatului, cât şi a duratei mari a pauzei şi a duratei impulsurilor, efectele calorice se diluează până la dispariţie, aşa încât efectele biologice au durata cea mai lungă, comparativ cu celelalte electroterapii folosite în recuperarea medicală. Stimularea proceselor anabolice celulare, creşterea vascularizaţiei locale, creşterea consecutivă a oxigenării, la nivel celular şi mai ales la nivelul celulei nervoase, contribuie evident la procesul de vindecare. Marele avantaj al terapiei cu Diapulse este acela că efectele secundare sunt minime, iar ca şi contraindicaţie, nu se menţionează decât pacemaker-ul cardiac. Un alt avantaj este faptul că se aplică în perioadele de creştere, deci copiii pot beneficia de acest tratament. Terapia cu Diapulse scurtează timpul de vindecare, reducând astfel necesitatea utilizării medicamentelor. Totodată, se poate aplica pe oricare regiune a corpului. Câteva dintre efectele terapiei cu Diapulse - Accelerarea substanţială a procesului de căluşare (n.r. - căluşul este ţesutul nou, care sudează capetele din fractura de os) în fracturi; concret, scurtează timpul de căluşare cu cel putin 50% din timpul obişnuit necesar; -Accelerarea absorbţiei hematoamelor şi a proceselor inflamatorii infecţioase sau neinfecţioase; -Reducerea edemelor tisulare. -Accelerarea cicatrizării plăgilor chirurgicale sau accidentale, a arsurilor, prin re-epitelizare rapidă; de asemenea, previne şi reduce cicatricea cheloidă (n.r. cicatricea care prezintă ţesut în exces); -accelerarea procesului de vindecare în escare, cicatrizarea şi vindecarea ulcerelor varicoase.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

62 comentarii

22 martie
Muixyr
Htfahu oloxbj

Mostbet – o incrível cassino online com 111% de bônus + 250 giros de graça - https://mostbetpt.pro/ , Mostbet – bônus generoso, saques rápidos e jogos para todos os gostos .

17 martie
Uyussl
Fiuldg atudnc

Betano ist der Ort, an dem Träume wahr werden. Schnapp dir sofort 100% bis zu €500 und 200 Freispiele https://betanogame.org/de/. Spiele top-bewertete Spiele der weltbesten Anbieter jederzeit mobil. Bereit zu gewinnen?

11 martie
Wxkowr
Yijgag wykdrg

Join the millions winning colossal on fanduel casino Kansas – the #1 real in dough casino app in America. Reach your $1000 TEASE IT AGAIN bonus and refashion every twirl, хэнд and roll into real cash rewards. Irresponsibly payouts, whopping jackpots, and day in action – download FanDuel Casino now and start playing like a pro today!

6 martie
Hvzxyi
Attbzl glhevz

Stejna ucinnost, stejna kvalita, cena az o 80 % nizsi! https://opravdovalekarna.cz

3 martie
Nnfixh
Efpgjd btuerh

Why wait? DraftKings jackpot Casino welcomes you with 500 spins on Cash Eruption after just a $5 play, plus up to $1,000 back if the first day doesn't go your way. Dive into hundreds of games and feel the rush!

2 martie
Hguqxn
Cewmpc tvyadc

Stake Sports + stake limbo = one killer combo. Bet on your favorite teams then spin the winnings.

28 februarie
Vurvyo
Incqru mmaykz

Discover Chumba Casino: America’s favorite chumba casino legit with real prize redemptions. Grab your welcome bonus of free Sweeps Coins and spin the best slots online. Play today, win tomorrow!

25 februarie
Udfkkr
Kcnjpz apboua

Conquer the casino with buffalo command. buffalo aristocrat delivers wild stacks, scatter power, and grand jackpots. Roar on!

23 februarie
Kfiqsv
Qwgfvo caiblz

Sweet Bonanza is your ticket to a world of lollipops, fruits, and huge multipliers. Tumble sweet bonanza tips your way to free spins and watch prizes explode. Don't miss out!

19 februarie
Uneewb
Whtksn ywawyq

Explore endless avenues of entertainment and earnings. crowncoinscasino guarantees audited games for true fairness. Enter, entertain, and exit richer!

123...7