homeomed

homeomed
26 Decembrie 2014
1300 accesări
0 comentarii

Dacă se întâmplă ca paraziţii comuni ai animalelor din gospodării, îndeosebi pisici şi câini, să infecteze organismul uman, se poate declanşa toxocaroza.
Este vorba de o afecţiune care îi afectează, de regulă, pe copiii sub zece ani, care introduc în gură diverse obiecte, nu se spală frecvent pe mâini sau dacă în familiile lor se cresc animale de companie. Boala este înşelătoare, din cauză că, la început, nu prezintă niciun fel de simptome. Însă, dacă acestea apar, se manifestă sub formă de durere abdominală, febră, tuse, respiraţie şuierătoare. Alte simptome, şi mai grave, pot fi erupţii cutanate, mărirea ficatului sau a splinei, scăderea poftei de mâncare, noduli limfatici şi chiar probleme la nivelul ochilor. Mai exact, boala cauzează vedere încrucişată, înceţoşarea vederii, umflături în jurul ochilor, iar dacă se întârzie tratamentul, se pot produce deteriorări ale retinei. Însă, având în vedere că multe cazuri de toxocaroză nu cauzează niciun fel de probleme, iar altele au consecinţe severe, la momentul apariţiei semnelor mai sus menţionate, se impune un consult medical urgent. Altfel, boala poate fi diagnosticată cu ocazia unor examene de rutină şi a unor radiografii recomandate pentru alte afecţiuni.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Dr. Katy BLACIOTI