bronsiolitaacuta-1362419724

bronsiolitaacuta-1362419724

8

8

Scoala mamelor (5)

Scoala mamelor (5)

Scoala mamelor (9)

Scoala mamelor (9)

Scoala mamelor (9)

Scoala mamelor (9)

Scoala mamelor (9)

Scoala mamelor (9)
05 Martie 2013
1552 accesări
0 comentarii

Boala este o afecţiune virală pulmonară a sugarului, care „loveşte” copiii în primii doi ani de viaţă
Efectele bolilor respiratorii sezoniere sunt de cele mai multe ori resimţite de adulţi, însă cu un tratament adecvat, acestea pot fi ameliorate. Situaţiile în care sunt însă afectaţi bebeluşii devin critice, pentru că simptomele se pot agrava de la o oră la alta, cum este cazul bronşiolitei acute. Această boală este considerată o urgenţă majoră în pediatrie, iar sugarul bolnav necesită internare de urgenţă. Când „loveşte“ bronşiolita Infecţiile căilor respiratorii se clasifică în infecţii ale căilor respiratorii superioare, mijlocii şi inferioare. Bronşiolita acută este determinată de virusurile gripale şi paragripale care determină un număr foarte mare de îmbolnăviri primăvara sau mai ales iarna. „Boala este o afecţiune virală pulmonară a sugarului, care „loveşte” copiii în primii doi ani de viaţă. Debutul bolii este brutal, manifestându-se prin sindrom febril şi apariţia semnelor respiratorii: tuse, polipnee, adică respiraţia este rapidă cu frecvenţă mare şi dispnee, adică respiraţie grea. Expirul este prelungit şi zgomotos. Există două forme de boală: emfizematoasă când plămânul este invadat de lichid pentru că alveolele îşi pierd elasticitatea şi copilul nu mai poate respira şi cea edematoasă când apare simptomul de „wheezing”, acea şuierătură respiratorie şi care seamănă cu astmul. Aceste forme sunt frecvente la sugarii sub doi ani şi reprezintă o urgenţă pediatrică, copilul fiind tratat în spital”, explică dr. Gherghina Rizea, medic primar Pediatru. Pentru a evita riscurile, copiii au nevoie de spitalizare. Tratamentul este simptomatic şi constă în oxigenoterapie, fluidifiante ale secreţiilor bronşice, antitermice pentru combaterea febrei şi o hidratare corespun-zătoare şi în cele mai multe dintre cazuri se completează de tratament cu cortizol şi bronhodilatatoare. Ce favorizează boala Boala poate fi agravată şi de factori externi, cum ar fi mame fumătoare şi prezenţa fumului de ţigară în camera copilului şi lipsa alimentaţiei naturale. Copiii care merg la creşe sau grădiniţe sunt mai vulnerabili la boală. În faza de debut simptomele sunt foarte asemănătoare unei infecţii uşoare a căilor respiratorii şi se manifestă prin secreţie nazală şi strănut. După un interval de câteva zile apar şi alte simptome: copilul nu mai are poftă de mâncare şi respinge alăptarea, apare febra cu valori de 38-39 grade Celsius, tusea frecventă şi wheezing-ul şi copilul începe să respire din ce în ce mai greu, să devină agitat şi să plângă. În formele uşoare simptomele se ameliorează în aproximativ o săptămână. Altfel spus, faza critică a bolii este în primele 48-72 de ore de la debutul tusei şi a respiraţiei dificile. După această perioadă critică, ameliorarea este rapidă, iar simpto-mele încep să dispară treptat,dar in formele care au fost severe tusea poate persista şi până la 2-4 săptămâni.

Taguri articol: afectiune breaking bronsiolita familie boli şi afecţiuni bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase