22 Martie 2018
2108 accesări
94 comentarii

Unul din zece copii se naşte prematur. Problema este că, de cele mai multe ori, „ghemotoacele” nou-născute pot fi vulnerabile, însă o îngrijire corespunzătoare conduce la o dezvoltare normală a acestora. „Bebeluşul născut prematur este pregătit să fie adus acasă în momentul în care poate respira singur, îşi poate menţine temperatura optimă a corpului, poate fi hrănit natural şi poate creşte constant în greutate”, a declarat dr. Andrei Nicolae Zisu, medic specialist Obstetrică- Ginecologie.

Ca urmare, prematurii sunt pacienţi speciali. În ceea ce priveşte cauzele prematurităţii, acestea sunt multiple, pornind de la aspecte medicale, sociale, dar mai ales la cele care ţin, în genere, de starea de sănătate a mamei, de condiţia fiziologică a aparatului său de reproducere, dar şi de condiţia naşterii, unde şi în ce condiţii s-a produs naşterea.

Medicii sunt de părere că una dintre cele mai importante cauze face referire la infecţiile mamei, bine tolerate de către aceasta, deseori fără simptomatologie clinică, dar care la copil ridică mari probleme, în sensul că fragilizează membranele, care se rup precoce.

Taguri articol: bebe pediatrie andrei nicolae zisu ginecolog copii

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

56 comentarii

2 iulie 2025
3slez
Xebofk krhqxa

prednisone 5mg cost - https://apreplson.com/ purchase prednisone online cheap

30 iunie 2025
54t56
Hibmvz dbqbth

purchase meloxicam without prescription - mobo sin meloxicam 7.5mg oral

28 iunie 2025
el7ef
Qfsjxt ramhua

medex oral - https://coumamide.com/ losartan 50mg oral

25 iunie 2025
vh5em
Mhosjy wwsgbn

buy augmentin 375mg for sale - https://atbioinfo.com/ purchase ampicillin

23 iunie 2025
mg0k4
Ynebls ajbwmu

buy zithromax generic - azithromycin 500mg without prescription buy nebivolol 5mg

20 iunie 2025
dvh2c
Anirba tixhsb

amoxil ca - ipratropium 100mcg for sale ipratropium 100 mcg brand

18 iunie 2025
wydx1
Kdzrki rlrwwf

buy generic inderal 20mg - purchase inderal for sale order methotrexate 2.5mg sale

10 iunie 2025
can flagyl treat upper respiratory infection
Zrcdei ynaywt

Thanks for putting this up. It’s understandably done.

9 iunie 2025
buy 5mg cialis
Zilfvp xeeulx

I couldn’t turn down commenting. Profoundly written!

3 iunie 2025
if6rb
Qqvcma eyciod

brand provigil 200mg brand modafinil provigil 100mg cheap order provigil 100mg without prescription buy modafinil 100mg buy modafinil 200mg pills modafinil 100mg for sale

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU