11 Septembrie 2016
1820 accesări
0 comentarii

Medicii dermatologi ne avertizează că multă lume nu ia în serios pericolul pe care îl reprezintă aluniţele şi că tumorile canceroase cutanate pot fi mortale, la fel ca orice alt tip de cancer. Specialiştii mai spun că oamenii obişnuiesc să meargă la medicul dermatolog abia atunci când este prea târziu, iar cancerul afectează iremediabil bolnavul.

Drept urmare, medicul dermatolog Emma Gheorghe ne prezintă câteva simptome, demne de luat în seamă, care ar trebui să ne trimită la medicul dermatolog.

„Aluniţele care fie sunt numeroase, fie îşi modifică în timp aspectul, dimensiunea, forma, culoarea sau sângerează trebuie să atragă atenţia. Orice semn, orice suspiciune, leziune pigmentară, chiar moştenirea unui tip de piele alb sau cu mulţi negi pigmentari, trebuie să ne trimită la medic”, explică medicul specialist.

Dacă observaţi modificări ale aluniţelor, nu evitaţi să apelaţi la un consult de specialitate. Vă poate salva viaţa!

Taguri articol: stiri medicale cancer dermatolog simptome medicii cancerul

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU