19 Iunie 2017
1718 accesări
0 comentarii

Pentru majoritatea femeilor, menopauza nu se instalează brusc, ci este precedată de premenopauză. Vârsta la care apar primele semne şi simptome ale menopauzei este cuprinsă între 40 şi 55 de ani. Dacă apare înainte de 40 de ani se cheamă menopauză precoce, iar după 55 de ani, tardivă.

Semnele şi simptomele menopauzei diferă, însă, de la o femeie la alta şi pot apărea într-o măsură mai mare sau mai mică. Acestea sunt: bufeuri, uscăciune vaginală, tulburări urinare, schimbări bruşte de dispoziţie, tulburări de somn.

„Menopauza este o etapă importantă a vieţii. Tocmai de aceea, eu consider că, în această perioadă, primul pas în menţinerea sănătăţii este îngrijirea personală. Trebuie precizat că sângerarea vaginală în menopauză poate reprezenta un simptom al displaziei endometriale sau o creştere excesivă a celulelor uterine. În anumite cazuri, poate fi chiar un semn al cancerului endometrial. Ca urmare, orice sângerare de acest tip poate fi un semn al unor afecţiuni ce trebuie investigate imediat. Prevenţia, stilul de viaţă responsabil şi informaţiile corecte pot fi soluţiile care să permită o bună gestionare a stării de sănătate”, a declarat dr. Andrei Nicolae Zisu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie la clinica Euromaterna.

Pentru mai multe detalii şi programări, apelaţi numărul de telefon 0241.605.555.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU