13 Ianuarie 2017
3857 accesări
94 comentarii

Deşi alăptarea este unul dintre cele mai naturale lucruri din lume, multe mămici întâmpină dificultăţi în timpul procesului. Aceste dificultăţi pot fi preîntâmpinate şi rezolvate din timp, dacă mamele au parte de ajutor, sunt de părere specialiştii în alăptare. Mamele şi viitoarele mame trebuie să fie cât mai informate, educate şi susţinute pentru a-şi alăpta copiii, de către persoane calificate, acestea fiind consultanţii în lactaţie.

„Cauzele pentru care o mamă poate avea nevoie de o consiliereîn alăptare pot fi: lipsa unei iniţieri în alăptare, în primele două ore de la naştere; administrarea de lapte praf; separarea bebeluşului de mamă, în zilele de spitalizare; apariţia unor răni la nivelul sânilor; existenţa unui program de supt la ore fixe şi nu la cerere, aşa cum este firesc; refuzul bebeluşului de a suge la sân etc.”, explică Liliana Tudose, educator prenatal, specialist în alăptare, BB Center.

Odată cu trecerea timpului şi nerezolvarea unor astfel de situaţii, apar problemele. Pentru a evita complicaţiile, specialiştii în alăptare constănţeni oferă consiliere tinerelor mame şi la domiciliu.

„Consilierea presupune o muncă de echipă. Pe de o parte, consilierul vine cu informaţiile necesare şi experienţa, pe de altă parte, mama vine cu dorinţa de a alăpta şi acceptul de a urma sfaturile primite”, mai spune specialistul în alăptare.

Taguri articol: alăptarea alăptare consiliere fat liliana tudose bebeluşul bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

53 comentarii

ieri, ora 07:34
Nmuwdp
Msduyq jqjopz

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering constant thrills with ignition casino red room , restricted slots like Huff N' Word, and last dealer undertaking truthful at your fingertips. Hip players stir 500 Bonus Spins plus $40 in Casino Compensation just for the purpose depositing $10—with the addition of up to $1,000 dorsum behind on first-day net losses. Job all Thrillionaires: be adjacent to now, butter up your approach, and drive every moment into epic wins!

luni, 9 martie
Vprrlh
Hzlust ocrxhz

Economisez temps et argent sans sacrifier la qualite. Pharmaciens disponibles par chat ou telephone pour vous conseiller. Livraison express possible en 24h dans toute la France. SantePratique – la pharmacie qui prend soin de votre quotidien.Acheter ciloxan

5 martie
Ppnbtb
Hrsdvn qcrztg

betmgm michigan Casino is ready when you are. Get up to $1,000 deposit match and $25 free play now. Thousands of games, one unforgettable experience.

11 octombrie 2025
big bass casino
Nzpapi bnqufc

I’ll certainly carry back to review more.

9 octombrie 2025
3zkhi
Fpnfzk uiscyj

More articles like this would pretence of the blogosphere richer. click

8 octombrie 2025
ZstrPlado
Tbuser dwlalj

You can protect yourself and your stock close being wary when buying prescription online. Some pharmaceutics websites control legally and offer convenience, secretiveness, sell for savings and safeguards to purchasing medicines. buy in TerbinaPharmacy https://terbinafines.com/product/crestor.html crestor

23 august 2025
ConnieRam
Bupjyy mhbsps

buy xenical pills for sale - this buy orlistat 120mg online

20 august 2025
ConnieRam
Aqleds rmxwhw

dapagliflozin uk - https://janozin.com/ order dapagliflozin 10mg for sale

14 august 2025
ConnieRam
Bzerqi hbblkt

This is the kind of glad I get high on reading. http://www.01.com.hk/member.php?Action=viewprofile&username=Vudqjf

9 august 2025
ConnieRam
Lrwilb opgypw

More articles like this would pretence of the blogosphere richer. https://maps.google.pn/url?q=https://hackmd.io/@adip/S1nI1FQ_xe

123...6