10 Iunie 2016
2658 accesări
0 comentarii

Convulsiile febrile sunt frecvente la copii, mai ales la preşcolari. Acestea pot fi complexe sau simple, cele din urmă fiind mult mai comune, deoarece se întâlnesc în aproximativ 90% din cazuri.

Convulsiile apar, în general, atunci când febra este mai mare de 39 de grade, dar sunt şi cazuri, izolate, când însoţesc şi o febră mai mică de 39 de grade. Când un copil are convulsii, acesta are mişcări necontrolate, cu tremurături, se învineţeşte, îşi dă ochii peste cap, respiraţia se poate opri etc. În anumite situaţii, convulsiile sunt ereditare. De aceea, istoricul familial este foarte important. Acestea mai pot apărea în cazul infecţiilor respiratorii grave, otitei, meningitei, bolilor virale etc.

„Pentru a evita convulsiile febrile, precum şi complicaţiile, părinţii trebuie să fie extrem de atenţi la monitorizarea copilului atunci când are febră, să i se administreze antitermice şi, dacă febra nu scade, să consulte medicul pediatru pentru a i se prescrie un alt tratament. Copilul trebuie să consume cantităţi mari de lichide şi i se mai pot face împachetări şi băi călduţe. Febra trebuie ţinută sub control, deoarece este un factor care poate declanşa convulsiile febrile”, explică dr. Liliana Banioti, medic pediatru.

Taguri articol: sfatul medicului convulsii gene febra copil tratament bebe e bolnav pediatrie bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU