10 Aprilie 2017
4877 accesări
94 comentarii

Pentru ca un copil născut prematur să se dezvolte normal, este nevoie de un efort comun, pe care îl depun medicii specialişti împreună cu părinţii. Tototdată, acest efort trebuie susţinut şi de condiţii speciale de spitalizare şi îngrijire a nou-născutului, pentru ca acesta să aibă cât mai multe şanse de a se dezvolta normal.

„Prematuritatea nu defineşte un nou-născut. Stresul post-traumatic şi drama emoţională afectează, de multe ori, psihicul părinţilor unui prematur, pe termen lung. Cu toate dificultăţile inerente situaţiei, îngrijirea medicală adecvată fiecărui prematur reprezintă primul pas al unei dezvoltări normale. Nevoile speciale ale prematurilor sunt pe deplin înţelese iar acordarea asistenţei medicale este privită ca o etapă substanţială la începutul vieţii, motiv pentru care gratuitatea spitalizării şi îngrijirii medicale a prematurilor sunt pe deplin asigurate, în cadrul Spitalului privat Euromaterna. Copiii născuţi prematur reprezintă simbolul luptei pentru supravieţuire a spiritului uman, întruchiparea perseverenţei, determinării, curajului şi speranţei şi, totodată, un adevărat miracol al existenţei”, precizează dr. Andrei Nicole Zisu, specialist obstetrică şi ginecologie.

Pentru detalii, programări şi consiliere, apelaţi numărul de telefon 0241.605.555.

Taguri articol: bebe copii euromaterna prematuritate

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

57 comentarii

20 aprilie 2025
Tdwjmq
Czfjky wxzvot

warfarin oral - where to buy hyzaar without a prescription order cozaar pill

16 aprilie 2025
Rueapr
Qkuybs gsavzi

buy propranolol medication - buy generic propranolol order methotrexate 5mg

15 aprilie 2025
Vnmypd
Yfqfsh eupbkz

buy motilium tablets - order generic sumycin cyclobenzaprine 15mg us

8 aprilie 2025
Xretvc
Iudcqo tdrjhm

purchase domperidone - order flexeril 15mg pills cyclobenzaprine 15mg brand

5 aprilie 2025
Ttsqsr
Sgbvta jnjihw

cost zovirax 400mg - order acyclovir 800mg sale buy rosuvastatin 20mg without prescription

30 martie 2025
Mwjnqh
Jhddek wsecks

order cytotec generic - order misoprostol 200mcg without prescription diltiazem online order

28 martie 2025
Qveemq
Escoof gtvrnl

purchase desloratadine generic - purchase loratadine online dapoxetine medication

26 martie 2025
Yejgsd
Rnxegn yzxyzl

medrol 4 mg pills - triamcinolone 4mg oral triamcinolone online order

21 martie 2025
Jiztum
Mbyltr gkgbtr

prilosec 20mg us - tenormin 50mg oral cheap tenormin

16 martie 2025
Hlxhde
Zsgtnt nditkw

cenforce oral - metformin 500mg tablet glycomet 1000mg canada

1...3456