boy and cooked vegetables

boy and cooked vegetables
31 Martie 2014
1103 accesări
1 comentariu

Odată cu creşterea copiilor apare şi „războiul alimentelor“ sau „greva foamei“, situaţii care îi îngrijorează pe părinţi, care, disperaţi, încearcă toate metodele pentru ca cei mici să nu sară peste mese. Când devine însă, acest obicei un motiv de îngrijorare şi ce soluţii au părinţii, ne explică medicul pediatru, Cristina Mihai. Masa în familie poate deveni, uneori, o povară pentru părinţi, mai ales atunci când vine vorba despre copii de vârste mici. Asta pentru că aceştia refuză mâncarea pregătită şi acceptă doar dulciurile sau gustările. Atenţie, însă, la reacţiile faţă de compor-tamentul pe care copilul îl adoptă atunci când vine vorba de mâncare. „Refuzul mâncării determină un răspuns emoţional rapid din partea părinţilor, pe care copilul mic îl interpretează ca atenţie emoţională. Copiilor mici le place atenţia suplimentară şi timpul petrecut de părinţi cu ei, astfel că, ei aleg momentul mâncării pentru a arăta independenţă. Acest lucru este consumator pentru părinte care a investit timp şi efort, inclusiv imaginaţie în prepararea mâncării. Părinţii ar trebui să considere refuzul mâncării ca pe un fapt divers şi să menţină conversaţia pe altceva, în afara de mâncare. Orice ar face, nu trebuie să-l hrănească cu lingura sau să se roage de copil. Este posibil chiar ca cel mic să îşi dorească să petreacă mai mult timp cu familia, iar refuzul de a mânca să fie doar o formă de a atrage atenţia”, explică dr. Cristina Mihai, medic primar pediatru. Mese regulate pentru copii sănătoşi Omiterea meselor pe termen îndelungat, presupune totuşi un risc pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, spune medicul, fapt pentru care, chiar şi atunci când vine vorba de mâncare, părinţii nu trebuie să se lase înduplecaţi de plânsete sau refuzuri. „Omisiunea micului dejun a fost asociată cu tulburări de nutriţie, în special printre copii şi adolescenţi. Consumul micului dejun a fost asociat cu scăderea ponderală, menţinerea greutăţii corporale adecvate şi un aport nutritiv corespunzător. Fără îndoială, micul dejun este important pentru un bun început. Pe de altă parte, mesele trebuie să fie regulate, astfel ca, pe durata unei zile, copiii să poată acumula aportul necesar de elemente nutriţionale”, mai susţine medicul. Când apar motivele de îngrijorare? Refuzul categoric al mâncării se transformă în semnal de alarmă atunci când este însoţit de scăderea în greutate, apatie, oboseală şi dureri abdominale. „În general, copiii mici se simt mai confortabil cu ceea ce cunosc, inclusiv mâncarea. Este uşor de înţeles acest fenomen conservativ, luând în considerare câte activităţi realizează copiii pentru prima oară din câteva încercări. Dacă nu este vorba decât despre un refuz bazat pe răsfăţul şi nevoia de atenţie a părinţilor şi apare scăderea în greutate, atunci poate fi vorba despre o problemă medicală care trebuie diag-nosticată de medicul de familie sau pediatru”, completează dr. Cristina Mihai.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

19 iunie 2014
carmen v

Ar putea fi vorba de o boala psihica care se manifesta si prin refuz hrana?

Articol publicat de Andreea Năstase