fonddezvoltarecopiicentrulpsihol-1384709951

fonddezvoltarecopiicentrulpsihol-1384709951
20 Noiembrie 2013
2009 accesări
0 comentarii

Copiii, dar şi părinţii care îşi doresc să urmeze aceste cursuri pot învăţa de ce respectul influenţează comunicarea cu ceilalţi sau cum îşi pot învinge slăbiciunile pentru a deveni mai buni.
Este cunoscut faptul că orice părinte îşi doreşte pentru copilul lui să reuşească în viaţă, să devină un lider de succes, să aibă atitudine şi să comunice eficient cu cei din jurul său. Pentru a ajunge acolo, copilul trebuie să înveţe în primul rând cum să facă faţă momentelor tensionate şi reacţiilor negative ale celorlalţi. Însă nu toţi părinţii reuşesc să îşi ghideze copiii în acest sens. Pentru asta, au la dispoziţie o serie de cursuri de dezvoltare personală pe care le pot urma şi la Constanţa. „Emotivitatea şi reacţia celor din jur determină uneori momente de tensiune şi nesiguranţă pentru copii. Ca aceste aspecte să se reducă în orice situaţie, copilul nostru trebuie să acţioneze cât mai benefic pentru el şi să înveţe să comunice tot ce simte şi ce gândeşte în aşa fel încât să se facă înţeles”, explică psiho-terapeutul Cristina Gemănaru, coordonatorul Centrului Psihologic „Marea Neagră” din Constanţa. Pentru obţinerea acestor elemente, specialistul a adus în cadrul centrului, prin intermediul unor cursuri, cele mai noi metode de dezvoltare personală. Astfel, copiii, dar şi părinţii care îşi doresc să urmeze aceste cursuri pot învăţa de ce respectul influenţează comunicarea cu ceilalţi sau cum îşi pot învinge slăbiciunile pentru a deveni mai buni. Centrul Psihologic „Marea Neagră” organizează cursuri pentru dezvoltarea personală a copiilor şi părinţilor cu ajutorul unor cursuri cunoscute în întreaga lume ce poartă denumirea de „CLEVER CHILDREN” - copii deştepţi. „Aşadar, toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani pot urma cursuri de atitudine, dezvoltare personală şi inteligenţă, cursuri ce îmbină elemente ce dezvoltă atât inteligenţa cognitivă, adică IQ, dar şi un factor important al personalităţii noastre, inteligenţa emoţională (EQ). Cursurile «CLEVER CHILDREN» sunt extrem de benefice pentru orice copil, deoarece vor dezvolta abilităţile de socializare şi interacţiune umană, comunicare şi limbaj, creativitatea şi imaginaţia, precum şi abilităţile de lider şi urmăresc creşterea stimei de sine. Cursurile pregătesc copiii pentru a deveni adulţi responsabili, înzestraţi cu valori morale şi norme de conduită socială”, completează specialistul. Participarea este interactivă Succesul unui copil se construieşte pas cu pas, iar cursurile sunt o etapă importantă pentru reuşita oricărui copil. De aceea, ele se vor desfăşura într-o manieră elegantă şi interactivă, unde copiii vor participa la multe jocuri de rol şi vor învăţa să comunice clar şi concis ceea ce-şi doresc, să îşi dezvolte creativitatea şi imaginaţia, să înveţe cum să deţină controlul asupra emoţiilor negative, să gândească fără bariere. Copiii vor participa interactiv la dezvoltarea personală prin cursuri precum NLP - Training for successful Kids - curs de atitudine, comportament şi limbaj. Vor învăţa să aibă încredere în ei şi în potenţialul lor prin cursul de gândire Creative Thinking for Kids, unde fiecare copil va fi învăţat să găsească soluţii în orice situaţie prin antrenarea gândirii creative. Vor lua lecţii de bune maniere pentru copii, acestea fiind cartea de vizită a viitorului adult educat sau chiar vor parcurge cursul de oratorie Public Speakin Superstar, curs unde aceştia învaţă să vorbească în faţa audienţei şi să-şi stăpânească emoţiile. Părinţii vor fi încântaţi să primească la sfârşitul fiecărui curs un film ce va cuprinde momentele importante ale copilului desfăşurate pe parcursul cursului pentru a vedea evoluţia şi beneficiile. Pe perioada cursului, specialiştii Centrului Psihologic „Marea Neagră” vor determina IQ-ul fiecărui copil, pe baza unor teste psihologice standardizate.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Redactor