13 Septembrie 2015
1347 accesări
0 comentarii

Un simplu test, o consultaţie aproape banală are darulde a face diferenţaîntre viaţă şi moarte,pentru multe femei.În vremuri în care cancerul de col uterin ucide anualmii de românce,testul Babeş-Papanicolau devine absolut obligatoriu, chiar şi în rândul tinerelor.

Medicii atrag atenţia că testul face parte din examenul ginecologic de rutină şi este folosit în scopul identificării modificărilor celulare anormale de la nivelul cervixului, adică al colului uterin, şi pentru screeningul cancerului de col uterin.

„Un test Papanicolau anormal arată că celulele din cervix sunt modificate. Un rezultat anormal la acest test nu este neobişnuit, întrucât în mod normal celulele din cervix suferă în permanenţă modificări. Aproximativ 5 - 10 la sută dintre femeile care fac anual un test Babeş-Papanicolau pot avea un rezultat anormal, dar numai un mic procent din aceste rezultate anormale arată care ar putea evolua spre cancer de col uterin”, explică dr. Loti Popescu, master european în Promovarea Sănătăţii şi Educaţiei pentru Sănătate şi coordonator în cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică din Constanţa.

Multe teste Babeş-Papanicolau anor-male sunt cauzate de infecţii virale, cum ar fi infecţia cu papilomavirusul uman (HPV) sau alte tipuri de infecţie, precum cele determinate de bacterii, ciuperci sau infecţia cu Trichomonas vaginalis. Cea mai frecventă cauză este infecţia cu HPV.

Modificările naturale ale celulelor din colul uterin apărute la menopauză pot şi ele să dea un test Babeş-Papanicolau anormal (cum este în cazul vaginitei atrofice).

Când trebuie să ne îngrijorăm„În general, modificările celulare revin la normal în mod spontan sau după ce infecţia s-a vindecat. Sunt şi cazuri când modificările celulelor cervicale, din colul uterin, care dau un test Papanicolau anormal şi care nu sunt tratate pot evolua spre stadii precanceroase sau canceroase”, explică medicul.

Când testul Babeş-Papanicolau este anormal, deşi majoritatea testelor anormale sunt cauzate de infecţii sau inflamaţii care pot fi tratate, este nece-sară o nouă evaluare ulterioară, pentru a ne asigura că modificările celulare au fost rezolvate. Opţiunile de tratament variază în funcţie de gradul modificărilor celulare.

„În cazul modificărilor celulare minore, poate fi de ajuns o monitorizare din partea medicului, cum ar fi aşteptare şi urmărire, de un test pentru HPV sau, în unele cazuri, de colposcopie. În cazul modificărilor celulare moderate sau severe, este necesară continuarea evaluării prin colposcopie şi biopsie cervicală. Ulterior, modalităţile de tratament care distrug sau înlătură în mod specific celulele anormale ar putea fi recoman-date, în funcţie de rezultatele biopsiei”, precizează dr. Loti Popescu.

Screeningul prin testul Babeş-Papanicolau făcut o dată pe an poate detecta din timp aceste modificări celulare. Detectarea precoce a modificărilor celulare precanceroase sau a cancerului de col uterin duce, în general, la vindecarea completă.

„Testul Babeş-Papanicolau îţi poate salva viaţa! Mergi la medicul de familie sau la medicul ginecolog. Ministerul Sănătăţii derulează un program naţional de screening gratuit. Întreabă-ţi medicul de familie!”, ne sfătuieşte dr. Loti Popescu.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ