18 Aprilie 2016
2966 accesări
90 comentarii

Pictorul Daniel Relenschi, în vârstă de 30 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de piele.

Artistul are dureri atât de groaznice, încât nu se poate deplasa. Tânărul este un pictor 3D recunoscut naţional şi internaţional, pentru tablourile sale impresionante, dar şi pentru implicarea în campaniile umanitare de salvare a copiilor grav bolnavi. Acum, campaniile umanitare se îndreaptă către Daniel Relenschi care are nevoie de o sumă mare de bani pentru a suporta tratamentul complet care include chimioterapie şi radioterapie.

„Pentru mine un aşa diagnostic nu înseamnă sfârşitul, ci începutul unei lupte, care va sfârşi cu o victorie a mea, dar şi a celor care mă susţin, asta pentru că voi face tot ce îmi stă în putere să răzbesc. De mic copil ştiu ce înseamnă să suferi, asta din cauza sănătăţii precare, dar şi din cauza experienţelor de viaţă pe care le-am trăit.
Sunt cazuri în care un cancer nu este depistat decât prin analize amănunţite, la fel a fost şi în cazul meu, doar că din păcate, la mine e şi vizibil, fiind un cancer de piele şi vine cu dureri de nesuportat”, a declarat Daniel Relenschi.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

52 comentarii

28 iunie
l0p1y
Reukqd pttubm

order medex pills - coumamide buy losartan 50mg generic

27 iunie
kktex
Ljxhjm rzwqyr

order esomeprazole 20mg pill - https://anexamate.com/ nexium 40mg oral

25 iunie
24b8h
Emzxkg fuwsuk

augmentin ca - atbio info acillin where to buy

23 iunie
rgu2q
Pbcyrp yzpbqq

order azithromycin 250mg for sale - purchase zithromax buy bystolic 5mg generic

21 iunie
wvh0t
Chjtdb qpyzax

cost amoxil - cost amoxil buy generic combivent over the counter

18 iunie
080dg
Eizjnz hiclme

cheap propranolol - order plavix 75mg without prescription methotrexate 10mg uk

11 iunie
flagyl substitute
Tlowyn rkleht

This website really has all of the information and facts I needed there this subject and didn’t know who to ask.

9 iunie
buy cialis daily use
Yomyou ejufdx

This is the kind of criticism I positively appreciate.

2 iunie
7v0b5
Kflhmn ckscsc

modafinil 100mg price provigil 200mg over the counter buy cheap generic modafinil buy modafinil 200mg sale order modafinil 200mg online order modafinil pill cost provigil 200mg

18 mai
Omrsru
Tvhwym yvpson

ondansetron where to buy - buy zofran pills for sale buy simvastatin sale