Thanks for putting this up. It’s well done.

Primul copil din lume conceput în afara corpului uman a fost născut în Anglia, în anul 1978, sub îndrumarea dr. R.G Edwards. Din acel moment şi până în prezent, această metodă, cunoscută acum sub numele de Fertilizare in Vitro (FIV), s-a extins rapid în lume şi a adus zâmbetul în inima multor cupluri la care dorinţa firească de a avea un copil pe cale naturală nu şi-a găsit împlinirea. Dar, când putem discuta de infertilitate? Răspunsul unanim acceptat este că infertilitatea reprezintă incapacitatea unui cuplu de a avea un copil după un an de activitate sexuală regulată, neprotejată. Conform studiilor efectuate, una din şase persoane se confruntă cu această problemă. Pentru a răspunde acestei nevoi reale, spitalul privat de obstetrică-ginecologie EUROMATERNA a inaugurat în noiembrie 2010 departamentul de Reproducere Umană Asistată (RUA) a cărui activitate este direct coordonată și atent îndrumată de către prof. univ dr. Raphael Ron-el, şeful departamentului de infertilitate şi FIV Assaf Harofeh Medical Center, din cadrul Universităţii de Medicină din Tel Aviv. Departamentul RUA al Euromaterna se poate mândri cu un bilanţ pozitiv, toţi indicatorii situându-se la valorile obţinute în clinicile de specialitate din Europa occidentală. Astfel, s-a obţinut în Euromaterna o rată de fertilizare de 77 % în timp ce rata de sarcini clinice a fost de 34,9 % din totalul fertilizărilor efectuate, fiind comparabili cu cei obţinuţi în clinicile de specialitate din Europa occidentală. Valoarea de referinţă pentru procentul de sarcini clinice, dat de ESHRE (European Society of Human Reproduction and Embryology) este de 29 %. Acest succes se datorează echipei pluridisciplinare formată din: medici ginecologi cu supra-specializare în FIV, embriologi, medici anestezişti, asistente medicale şi psihologi. Activitatea acestei echipe de profesionişti este întregită de experienţa bogată şi înalta pregătire a unuia dintre experţii de vârf ai Israelului în domeniul infertilităţii, cu precădere FIV, prof. Raphael Ron-el. De asemenea, echipa de embriologi beneficiază de atestare ESHRE, cel mai înalt grad de certificare al unui biolog specializat în RUA. La Euromaterna beneficiaţi de tratament personalizat, având la bază cele mai noi tehnici de reproducere umană asistată. Echiparea cu aparatură de ultimă generaţie a laboratorului dar şi aplicarea în mod continuu a unui sistem de management al calităţii certificat de UKAS garantează şanse mari de reuşită în atingerea obiectivului comun familie - medic: copilul mult aşteptat.
Miracolul maternităţii nu ar trebui să fie refuzat nimănui şi de aceea venim în sprijinul cuplurilor infertile sau subfertile, oferindu-le soluţii eficiente pentru obţinerea mult doritei sarcini prin: - cele mai noi metode de investigare a infertilităţii de cuplu; - stimulare ovariană; - inseminare intrauterină (IUI); - fertilizare in vitro (FIV); - injecţie intracitoplasmatică (ICSI) - cel mai nou şi performant procedeu; - crioconservare - această procedură reduce riscurile, durata şi costurile următoarelor cicluri de reproducere asistată; - IUI cu donator de la banca de spermă.
"Euromaterna a primit cu mare bucurie naşterea primului copil obţinut prin FIV-ICSI în august 2011. De asemenea, în acelaşi an s-a înregistrat prima sarcină prin FIV- crioembriotransfer." Disponibilitatea în Constanţa a acestor tehnici de ultimă oră, a căror eficienţă este garantată de însuşi prezenţa unui expert de talie internaţională, aduce un avantaj major pacienţilor Spitalului Euromaterna: nu mai este necesară deplasarea în ţară sau străinătate, iar dumneavoastră veţi economisi astfel importante resurse de timp şi bani. Echipa Euromaterna vă este alături, punând la dispoziţie pe lângă cele mai noi metode de investigare a infertilităţii de cuplu şi tehnici de reproducere umană asistată, o doză constantă de VOINȚĂ, ÎNCREDERE, RĂBDARE şi OPTIMISM. Copilul dumneavoastră este reuşita noastră cea mai importantă! Vă stăm la dispoziţie pentru mai multe informaţii la telefon 0241 60.55.55 sau pe www.euromaterna.ro Cine este prof. univ. dr. Raphael Ron-el? • Absolvent al Universităţii de Medicină din Tel Aviv – promoţia 1977. • Stagii de specializare în obstetrică, ginecologie şi infertilitate, efectuate la Centrul Medical Assaf Harofeh din cadrul Universităţii din Tel Aviv. • Competenţe obţinute în obstetrică, ginecologie şi fertilitate în 1983. • Studii avansate, efectuate într-o serie de centre de Fertilizare in Vitro din: Viena - Austria, Bonn – Germania, precum şi în cel mai prestigios centru de acest fel din lume, spitalul ce aparţine Universităţii Free din Brussels - Belgia. • Preşedinte al Societăţii de Fertilitate din Israel, între anii 2003 - 2005. • Membru al următoarelor Societăţi Internaţionale de Fertilitate: American Society for Reproductive Medicine (ASRM), The European Society of Human Reproduction and Embryology (ESHRE) și a The Mediterranean Society for Reproductive Medicine (MSRM). • Membru al Comitetului Suprem Naţional Israelian pentru Etică și Cercetare Medicală. • Profesor universitar la Şcoala de Medicină Sackler din cadrul Universităţii din Tel Aviv. • Şef al departamentului de Fertilitate şi FIV din anul 1987. • Profesorul Ron-el a publicat peste 125 de lucrări de cercetare şi este adesea invitat în calitate de conferenţiar la diferite întâlniri internaţionale.
Thanks for putting this up. It’s well done.
More text pieces like this would urge the web better. <a href="https://terbinafines.com/product/prednisone.html">TerbinaPharmacy</a>
You can protect yourself and your stock by way of being cautious when buying prescription online. Some druggist's websites manipulate legally and offer convenience, secretiveness, bring in savings and safeguards over the extent of purchasing medicines. buy in TerbinaPharmacy https://terbinafines.com/product/elavil.html elavil
More articles like this would frame the blogosphere richer. https://myvisualdatabase.com/forum/profile.php?id=118694
brand orlistat - <a href="https://asacostat.com/">orlistat pill</a> orlistat 120mg generic
dapagliflozin without prescription - <a href="https://janozin.com/">forxiga 10 mg us</a> forxiga 10 mg cost
More articles like this would pretence of the blogosphere richer. https://www.forum-joyingauto.com/member.php?action=profile&uid=48098
More articles like this would make the blogosphere richer. <a href="https://proisotrepl.com/product/toradol/">toradol cost</a>
I am in fact thrilled to coup d'oeil at this blog posts which consists of tons of profitable facts, thanks representing providing such data. https://ondactone.com/spironolactone/
Palatable blog you possess here.. It’s hard to espy strong quality article like yours these days. I really appreciate individuals like you! Take mindfulness!! https://prohnrg.com/product/rosuvastatin-for-sale/