30 Ianuarie 2016
1851 accesări
0 comentarii

Infecţiile urinare le afectează în principal pe femei, majoritatea confruntându-se la un moment dat în viaţă cu o astfel de problemă. Pe de altă parte, infecţiile vaginale sunt la rândul lor destul de frecvente, iar simptomele celor două afecţiuni sunt asemănătoare, astfel încât pot fi confundate uşor.

Durerile la urinare, numitorul comun
În primul rând, trebuie stabilit că cele două infecţii sunt total diferite prin cauzele şi localizarea lor. Infecţia urinară afectează tractul urinar şi este adesea cauzată de pătrunderea în uretră a germenilor din flora intestinală. „Femeia are uretra de doar doi centimetri, ceea ce o predispune la infecţii urinare frecvente”, declară prof. univ. dr. Viorel Tode, medic primar urologie.
Infecţiile vaginale sunt cauzate de vaginozele bacteriene, candidozele sau infecţiile cu Trichomonas. Acestea se manifestă prin secreţii vaginale schimbate din punct de vedere al mirosului, culorii şi cantităţii, prurit, dureri în timpul actului sexual şi la urinare.
În acelaşi timp, semnul cel mai evident care indică prezenţa infecţiei urinare îl reprezintă durerile la urinare. Alte simptome ale infecţiei urinare includ micţiuni frecvente şi dureri în partea inferioară a abdomenului.

Mergeţi la spital, nu la farmacie!
Majoritatea femeilor care se confruntă fie cu o infecţie urinară, fie cu o infecţie vaginală, preferă să ignore simptomele, iar când devin supărătoare sau chiar insuportabile, aleg să se trateze singure.

„Pentru depistarea infecţiei urinare şi stabilirea tratamentului corect este nevoie de urocultură. De asemenea, secreţiile vaginale trebuie supuse unui examen citobacteriologic. Multe femei se confruntă cu infecţii vaginale cronice, cu Trichomonas şi Chlamydia, care pot duce la sterilitate şi chiar la formaţiuni tumorale dacă nu sunt depistate şi tratate la timp”, atenţionează medicul urolog.

Astfel, dacă prezentaţi unui dintre simptomele infecţiei urinare sau vaginale, prezentaţi-vă la medic, nu la farmacist. Infecţiile pot fi confundate uşor, iar un tratament necorespunzător va prelungi şi chiar agrava simptomele.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir