18 Aprilie 2016
1613 accesări
0 comentarii

Perioada pubertăţii se caracterizează prin apariţia şi dezvoltarea caracterelor sexuale secundare şi a maturizării biologice a organelor genitale, la fete şi la băieţi. Această perioadă începe în jurul vârstei de 10 ani la fete şi 12 ani la băieţi.
Pubertatea se încheie odată cu intrarea în adolescenţă spre finalul căreia încetează creşterea în înălţime şi apare maturitatea psihosexuală.
În perioada adolescenţei, creşterea şi dezvoltarea implică o serie de modificări fizice, sexuale, corelate cu anumite modificări emoţionale, sociale, psihosexuale şi culturale.
„Dezvoltarea sistemului reproducător presupune înţelegerea diversităţii individuale a acesteia, pentru a evita consecinţele psihologice şi sociale nedorite. Băieţii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani nu au toţi acelaşi grad de maturitate. Unii au o deplină maturitate sexuală, unii se situează în mijlocul acestui proces, iar alţii se află, încă, în stadiul preadolescent, dar toţi se încadrează în normal”, a declarat dr. Victoria Sava, medic pediatru.
Creşterea în înălţime încetează, aproximativ, pe la 17 ani la fete şi 21 de ani la băieţi. Unii copii cresc mai rapid la anumite vârste, alţii la altele, deoarece copiii se deosebesc între ei şi au perioade diferite de creştere.

Taguri articol: copilul pediatrie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU