20 Octombrie 2016
1953 accesări
104 comentarii

Sângerările în sarcină reprezintă întotdeauna un motiv de îngrijorare pentru gravidă chiar dacă, de multe ori, nu reprezintă nimic grav. Însă, fără un examen medical complet (însoţit de ecografie), nu se poate stabili dacă sângerarea este sau nu patologică. De aceea, este foarte important ca, la orice sângerare, femeia însărcinată să ia legătura cu medicul curant sau să solicite un consult ginecologic de urgenţă.

„Sângerările pot fi legate direct de sarcină sau de prezenţa unei afecţiuni asociate, de natură ginecologică sau nu (de exemplu, hemoroizi sau infecţii urinare). În primul trimestru, sângerările sunt datorate implantării embrionului (în aproximativ jumătate din cazuri) şi nu necesită tratament, dar cealaltă jumătate poate fi semn de sarcină extrauterină, avort spontan sau sarcină molară.În trimestrele doi şi trei, sângerările semnifică prezenţa unei patologii asociate sarcinii, plecând de la polipul cervical şi ajungând la iminenţa de avort sau naştere prematură, placenta praevia, dezlipire de placentă normal inserată sau ruptură uterină, ultimele trei punând în pericol, atât viaţa mamei, cât şi a fătului”, avertizează dr. Coralia Ştefănescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Potrivit medicului specialist, tratamentul sângerărilor este individualizat şi trebuie obligatoriu stabilit de un medic specialist obstetrician. Este strict interzisă automedicaţia acasă sau la indicaţia prietenilor, deoarece acest lucru poate duce la decesul mamei sau al copilului! Sângerările din timpul sarcinii pot fi uneori prevenite, repausul la pat sau lipsa contactului sexual fiind de multe ori recomandate, alături de tratamentul medicamentos.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

67 comentarii

vineri, 3 aprilie
Muemjs
Ndiovo dhhjnq

This place remembers faces that print money - https://aranitidine.com/big-bass-bonanza-slot-review-2026-guide-from-a-15-year-igaming-vet/ , Feel the electricity before the win even lands .

22 martie
Bprhfj
Akqvuj zlgvmq

No Mostbet cada novo dia traz novas razГµes para jogar - Mostbet App , No Mostbet o bГґnus Г© insano: 125% + 220 free spins na hora do cadastro .

11 martie
Urqjix
Frehel gzkimw

Upon the millions enchanting colossal on fanduel casino Louisiana – the #1 tangible money casino app in America. Reach your $1000 WITH IT AGAIN gratuity and turn every relate, хэнд and rolling into real coin of the realm rewards. Firm payouts, whopping jackpots, and day in effect – download FanDuel Casino any longer and start playing like a pro today!

8 martie
Evmqnw
Sdxczj wcudaf

La securite avant tout : site agree et certifie. Prix les plus bas du web garantis. Emballage neutre, confidentialite totale. MediConfiance – on ne plaisante pas avec votre sante.Acheter en ligne

7 martie
Xovbyc
Smzlmi ypbsye

Originalni generika za zlomek ceny originalu > opravdovalekarna.cz diabetes lecba

4 martie
Rigidj
Qqtqcx eqoehf

DraftKings casino games Casino—pure adrenaline. Get 500 spins on Cash Eruption after $5, with up to $1,000 credited if luck turns. Play elite, win huge!

2 martie
Iepcth
Ggiogk agkgem

stake slots isn’t just another site. It’s the crypto casino blueprint.

28 februarie
Xrqyok
Vjflfd cypcdq

Join macumba and unlock free Sweeps Coins from the moment you sign up. Play hundreds of exciting slots with real prize potential every day. The action never stops!

27 februarie
Zqcifu
Hsqizk nzqkzj

Guide your plucky chicken across a dangerous road filled with hidden traps in chicken road demo! Each successful step multiplies your bet higher and higher until you decide to cash out. With 98% RTP and massive win potential, the thrill never stops — dare to cross now!

26 februarie
Famjah
Sbagey urignu

Feel the thunder of the plains in every spin of this legendary game. buffalo slot unleashes golden buffalo bonuses, endless free spins, and massive payouts for non-stop excitement. Start your stampede to fortune today!

123...7