27 Iunie 2024
271 accesări
87 comentarii

Scleroza multiplă numită și scleroza în plăci reprezintă o afecțiune inflamatorie de tip autoimun a sistemului nervos central în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate. Boala se manifestă diferit, de la o persoană la alta, în funcție de tipul de scleroză multiplă și caracteristicile fiecărui pacient în parte și poate determina apariția dizabilității motorii permanente.

Scleroza în plăci sau scleroza multiplă este o boală în care nervii sistemului nervos central, respectiv cei ai creierului şi măduvei spinării, nu mai funcţionează cum trebuie, îmbolnăvindu-se treptat. Din păcate, cauza apariţiei afecţiunii este încă necunoscută, aceasta fiind o boală autoimună, adică organismul începe să se atace pe el însuşi, dintr-o eroare, considerând că este vorba de un corp străin intrat în sistem. Medicii constănţeni susţin că scleroza în plăci este o boală destul de frecvent întâlnită la oamenii tineri, cu vârste de 35-40 de ani, dar se confruntă uneori şi cu cazuri care debutează chiar mai devreme.

„Această boală se poate manifesta prin tulburări de vedere, dublarea vederii, parestezie sau amorţeli în anumite zone ale corpului, asimetrii faciale, îngreunarea mersului, tulburări de echilibru. Toate acestea sunt simptome care ar trebui să fie ca nişte semnale de alarmă. Tocmai de aceea, este necesar ca persoanele care prezintă aceste semne să fie văzute de urgenţă de un medic şi să-şi facă investigaţii de specialitate, ca examenul RMN cerebral şi cel la nivelul coloanei”, ne-a explicat dr. Ildiko Toldişan, medic neurolog.

Desigur, a precizat medicul, există forme care evoluează în pusee şi sunt forme cu o evoluţie progresivă, spre agravare. În cazul în care aceste simptome sunt neglijate, evoluţia poate fi imprevizibilă şi bolnavii pot ajunge la un grad mare de invadilitate, cum ar fi căruciorul rulant la vârste tinere. Totuşi, există un program naţional pentru scleroză multiplă, la care au acces toţi bolnavii, ei primind tratament gratuit, care ajutăîntr-o oarecare măsură evoluţia bolii.

„Dacă sunt simptome care persistă şi deranjează, populaţia este rugată să ceară de la medicul de familie trimitere la un specialist, pentru a depista cât mai repede această boală şi a beneficia de schema de tratament corespunzătoare. Trebuie menţionat, însă, că medicamentele modifică evoluţia bolii. Practic, dacă înainte părinţii erau nevoiţi să îşi care copiii cu căruciorul, acum aceşti indivizi duc o viaţă apropiată de normal şi nu mai sunt dependenţi de familie sau să aibă un însoţitor permanent”, a subliniat dr. Toldişan. Menţionăm că persoanele care suferă de scleroză multiplă resimt diverse simptome care le împiedică să ducă o viață normală: pierderile senzoriale la nivelul membrelor, amorțeli, dureri, spasticitate; dificultăți de coordonare, tremor cerebelos;

senzația de slăbiciune a organismului; tulburări cognitive, disfuncții sexuale, probleme ale tractului urinar; oboseală, probleme de mers și spasticitate, dificultăți în menținerea echilibrului; probleme de vorbire, probleme de deglutiție; amețeală, vertij; depresie, modificări frecvente de dispoziție.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

49 comentarii

30 iunie 2025
8sbs3
Fbftjn phjtln

meloxicam 15mg ca - https://moboxsin.com/ mobic buy online

28 iunie 2025
ge7jj
Itkukv mksnmx

coumadin 5mg oral - blood thinner purchase losartan pills

26 iunie 2025
8p8xe
Yzmass qyojrm

order nexium 20mg - nexiumtous order esomeprazole for sale

25 iunie 2025
bqb3f
Eenmml rawmao

oral augmentin 625mg - atbioinfo acillin pills

23 iunie 2025
msuwf
Tikavp mnuqjg

zithromax generic - buy bystolic 5mg pills buy nebivolol 20mg generic

21 iunie 2025
xtac0
Ehoeov ljgubo

buy amoxil for sale - buy cheap amoxil order generic combivent

18 iunie 2025
91vmq
Kcrmwg kgasne

propranolol over the counter - order methotrexate online methotrexate 2.5mg cost

10 iunie 2025
what is flagyl
Uzuxca tufzbn

I am in point of fact happy to gleam at this blog posts which consists of tons of profitable facts, thanks for providing such data.

9 iunie 2025
cialis thailand buy
Nhnctb nutvlf

This website positively has all of the tidings and facts I needed to this case and didn’t positive who to ask.

31 mai 2025
a8lwa
Smqisj ijagwc

provigil pills modafinil 200mg ca purchase modafinil online cost provigil 100mg provigil price purchase provigil online provigil 200mg over the counter

12345
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU