27 Iunie 2024
271 accesări
87 comentarii

Scleroza multiplă numită și scleroza în plăci reprezintă o afecțiune inflamatorie de tip autoimun a sistemului nervos central în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate. Boala se manifestă diferit, de la o persoană la alta, în funcție de tipul de scleroză multiplă și caracteristicile fiecărui pacient în parte și poate determina apariția dizabilității motorii permanente.

Scleroza în plăci sau scleroza multiplă este o boală în care nervii sistemului nervos central, respectiv cei ai creierului şi măduvei spinării, nu mai funcţionează cum trebuie, îmbolnăvindu-se treptat. Din păcate, cauza apariţiei afecţiunii este încă necunoscută, aceasta fiind o boală autoimună, adică organismul începe să se atace pe el însuşi, dintr-o eroare, considerând că este vorba de un corp străin intrat în sistem. Medicii constănţeni susţin că scleroza în plăci este o boală destul de frecvent întâlnită la oamenii tineri, cu vârste de 35-40 de ani, dar se confruntă uneori şi cu cazuri care debutează chiar mai devreme.

„Această boală se poate manifesta prin tulburări de vedere, dublarea vederii, parestezie sau amorţeli în anumite zone ale corpului, asimetrii faciale, îngreunarea mersului, tulburări de echilibru. Toate acestea sunt simptome care ar trebui să fie ca nişte semnale de alarmă. Tocmai de aceea, este necesar ca persoanele care prezintă aceste semne să fie văzute de urgenţă de un medic şi să-şi facă investigaţii de specialitate, ca examenul RMN cerebral şi cel la nivelul coloanei”, ne-a explicat dr. Ildiko Toldişan, medic neurolog.

Desigur, a precizat medicul, există forme care evoluează în pusee şi sunt forme cu o evoluţie progresivă, spre agravare. În cazul în care aceste simptome sunt neglijate, evoluţia poate fi imprevizibilă şi bolnavii pot ajunge la un grad mare de invadilitate, cum ar fi căruciorul rulant la vârste tinere. Totuşi, există un program naţional pentru scleroză multiplă, la care au acces toţi bolnavii, ei primind tratament gratuit, care ajutăîntr-o oarecare măsură evoluţia bolii.

„Dacă sunt simptome care persistă şi deranjează, populaţia este rugată să ceară de la medicul de familie trimitere la un specialist, pentru a depista cât mai repede această boală şi a beneficia de schema de tratament corespunzătoare. Trebuie menţionat, însă, că medicamentele modifică evoluţia bolii. Practic, dacă înainte părinţii erau nevoiţi să îşi care copiii cu căruciorul, acum aceşti indivizi duc o viaţă apropiată de normal şi nu mai sunt dependenţi de familie sau să aibă un însoţitor permanent”, a subliniat dr. Toldişan. Menţionăm că persoanele care suferă de scleroză multiplă resimt diverse simptome care le împiedică să ducă o viață normală: pierderile senzoriale la nivelul membrelor, amorțeli, dureri, spasticitate; dificultăți de coordonare, tremor cerebelos;

senzația de slăbiciune a organismului; tulburări cognitive, disfuncții sexuale, probleme ale tractului urinar; oboseală, probleme de mers și spasticitate, dificultăți în menținerea echilibrului; probleme de vorbire, probleme de deglutiție; amețeală, vertij; depresie, modificări frecvente de dispoziție.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

49 comentarii

17 mai 2025
Xnzpbm
Bbvpst alyxgx

buy valacyclovir for sale - diflucan 200mg cheap generic diflucan

16 mai 2025
Dteczr
Imcuyd budrxp

zofran 8mg us - order generic ondansetron 8mg simvastatin 10mg usa

29 aprilie 2025
Hbjweu
Rmpgct pruqby

buy cheap generic mobic - buy cheap celebrex purchase flomax generic

19 aprilie 2025
Ipmmhv
Hqbmhh suetio

generic medex - buy reglan 20mg hyzaar oral

16 aprilie 2025
Ufiglq
Raegnm flohxv

inderal 20mg price - methotrexate online order order methotrexate 2.5mg sale

14 aprilie 2025
Kymvqb
Outigo lcvtcq

buy motilium 10mg generic - buy flexeril pill flexeril 15mg cheap

7 aprilie 2025
Kpgxgn
Ukqrem euoxfi

order generic domperidone 10mg - order domperidone generic flexeril 15mg cheap

30 martie 2025
Wncvlf
Rjeeol ucyzhb

cost cytotec 200mcg - xenical online order purchase diltiazem pill

27 martie 2025
Lznbes
Pfnnfj xfdpjy

buy desloratadine for sale - dapoxetine 90mg over the counter order priligy 90mg sale

26 martie 2025
Vdaybz
Ldnwtn owmkhw

buy medrol sale - buy methylprednisolone tablets aristocort brand

12345
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU