07 Februarie 2024
31 accesări
0 comentarii

Dopul de cerumen reprezintă o acumulare anormală de cerumen (ceară) la nivelul conductului auditiv extern, acesta având rolul de a proteja conductul auditiv extern de bacterii, virusuri, substanțe poluante sau praf. Un rol adjuvant în formarea acestor dopuri, susţin specialiştii, îl au diversele obiecte introduse în conduct, precum bețișoarele de urechi, căștile, dopurile de silicon. În general, copiii sunt mai predispuși la formarea dopurilor de ceară din cauza secreției de cerumen în exces. Principalul simptom cu care se confruntă pacienţii este hipoacuzia (scăderea auzului sau senzația de ureche înfundată), la care se adaugă uneori durerea, prin presiunea pe care o exercită dopul la nivelul conductului și al timpanului, prurit (mâncărimi), zgomote în ureche și, rareori, amețeli.

În ceea ce priveşte tratamentul, acesta este personalizat, în funcție de istoricul pacientului. De exemplu, persoanele fără antecedente de otite medii supurate, perforații de timpan sau intervenții chirurgicale la nivelul urechii pot beneficia de spălături auriculare. Totodată, dopul de ceară poate fi scos cu apă oxigenată, manevra fiind, însă, executată de un medic specialist, cu ajutorul spălăturilor, care se realizează cu ajutorul unei seringi și apă caldă. Mare atenţie! Spălătura auriculară nu este o manevră dureroasă, dar pot interveni complicații precum perforații de timpan sau leziuni de conduct, dacă este efectuată de o persoană neavizată. Efectele adverse sunt rare și includ: senzația de amețeală;

senzație de tuse sau de vomă; senzația de hiperacuzie, deoarece pacientul aude mult mai bine cu urechea la care s-a efectuat spălătura și are impresia că are dop în urechea opusă, deși nu prezintă nicio problemă.

Taguri articol: sfatul medicului tratament simptom dopuri de ceara ORL

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU