20 Februarie 2016
2676 accesări
94 comentarii

De cele mai multe ori, picioarele se umflă când stai prea mult în picioare sau pe scaun, iar lichidele din corpul tău sunt atrase în jos, spre zona picioarelor, în urma forţei gravitaţionale. Cu toate acestea, umflarea picioarelor reprezintă şi un simp-tom asociat cu o dereglare a organismului. Potrivit medicilor, edemul, sau acumularea anormală de lichide în ţesuturi, poate fi semnul unei afecţiuni grave. Astfel, picioarele se pot umfla din cauza alergiilor, problemelor la rinichi, a afecţiunilor cardiovasculare, a malnutriţiei, a epuizării fizice sau chiar a sedentarismului.

Pe lângă tratamentele recomandate de medici, puteţi lua câteva măsuri pentru a reduce edemele picioarelor. În primul rând, trebuie să urmaţi un regim alimentar sănătos, să reduceţi aportul de sare şi să beţi suficiente lichide. Exerciţiile fizice zilnice pot, de asemenea, îmbunătăţi circulaţia sângelui pentru a reduce tendinţa de umflare a picioarelor. Totodată, ar fi indicat să evitaţi poziţia „picior peste picior” pentru un timp mai îndelungat şi încercaţi să nu purtaţi şosete cu elastic strâns, pantofi înguşti şi tocuri înalte. Cei care au o greutate peste limitele normale ar trebui să urmeze un program de slăbit pentru a reduce presiunea exercitată asupra membrelor inferioare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

56 comentarii

11 iunie 2025
order generic metronidazole
Lqbdqb jwbvqn

More posts like this would persuade the online elbow-room more useful.

9 iunie 2025
how do cialis pills look like
Acjngg obrfsn

Greetings! Very gainful par‘nesis within this article! It’s the crumb changes which will make the largest changes. Thanks a a quantity towards sharing!

30 mai 2025
j01x6
Wzxvzx wtiyjb

buy generic modafinil over the counter buy provigil 200mg online cheap provigil for sale order modafinil 100mg pill buy provigil 100mg generic brand provigil 100mg buy provigil cheap

16 mai 2025
Lbmdan
Ulcmhu tfmhja

cost valtrex 1000mg - purchase finpecia generic forcan pill

15 mai 2025
Baalxl
Bhveme syavrv

order ondansetron 4mg generic - how to buy aldactone zocor over the counter

28 aprilie 2025
Wbzkla
Qqsbbr mxcwyy

cheap mobic 7.5mg - buy generic tamsulosin 0.2mg buy flomax 0.4mg online cheap

22 aprilie 2025
Ihescd
Auzjja qorqld

buy levofloxacin 500mg generic - where to buy dutasteride without a prescription buy ranitidine 300mg for sale

22 aprilie 2025
Ljqmit
Qgxuey trrzdc

order esomeprazole generic - buy esomeprazole no prescription imitrex 25mg oral

18 aprilie 2025
Vpiqsi
Pffxyb lamjsj

medex price - buy losartan 50mg without prescription cheap cozaar

15 aprilie 2025
Sqzrep
Iwojzf ybrhvj

buy inderal 20mg - order clopidogrel pill generic methotrexate