11 Aprilie 2016
2320 accesări
0 comentarii

Anual, în cadrul Centrului „Marea Neagră” sunt diagnosticaţi peste 150 de copii cu tulburări din spectrul autist, rata de apariţie a acestei afecţiuni fiind extrem de mare. Psihoterapeutul Adrian Gemănaru vorbeşte despre dificultăţile cu care se confruntă aceşti copii, în raport cu societatea, dar şi despre suferinţele pe care le au părinţii ce îi au în grijă.

„Cel mai dificil moment este acela când trebuie să comunici unor părinţi că un copilaş de trei ani prezintă elementele specifice ale unei tulburări din spectrul autist. În primele săptămâni, totul devine un coşmar, familia încearcă să obţină explicaţii, încearcă să găsească soluţii, însă sprijinul oferit de statul român este infim, iar o terapie de recuperare este costisitoare, lucru valabil în întreaga lume, nu doar în România”, a declarat Adrian Gemănaru.

Statisticile spun că un copil care începe terapia până la vârsta de trei ani reuşeşte să dobândească peste 85% din abilităţile unui copil tipic.

„Drumul pentru recuperare este, însă, foarte lung şi durează ani de zile, reprezintă o grea încercare pentru familii, în care acestea trebuie să-şi găsească resursele interioare ca să izbândească. Orice sprijin venit reprezintă un pas mic, dar sigur în recuperarea unui astfel de copil special. Terapiile de stimulare senzorială şi terapia canină, pe care le oferim gratuit în cadrul Asociaţiei «Centrul de Autism Marea Neagă» sunt elemente care dau un semnal părinţilor că nu sunt singuri în această luptă grea”, mărturiseşte specialistul.

Adrian Gemănaru consideră că este necesar ca societatea românească să evolueze şi să înţeleagă că aceşti copii speciali trebuie integraţi, deoarece au foarte multe resurse care trebuie puse în valoare.

„Părinţii unui copil cu autism ştiu să se bucure de fiecare zâmbet, cuvânt sau reuşită a unui copil special”, adaugă psihoterapeutul.

Taguri articol: sfatul medicului Adrian Gemănaru autism terapie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU