10 Martie 2016
2468 accesări
0 comentarii

Astenia de primăvară este o slăbire generală a organismului, dobândită la trecerea din sezonul rece în sezonul cald, care se manifestă prin stări de oboseală, ce afectează întregul motor de funcţionare al organismului.

Aceasta nu este o boală propriu-zisă, ci este o tulburare, un disconfort fizic şi psihic. Această stare de slăbiciune este cauzată de schimbările bruşte de temperatură şi de lumina puternică din timpul zilei. Astenia afectează în primul rând partea emoţională, iar mai apoi pe cea fizică, intelectuală şi sexuală. Organismul epuizat şi suprasolicitat din cauza sezonului rece trebuie revitalizat. Consumul de alimente conservate, lipsite de elemente esenţiale, din timpul iernii îşi pune amprenta serios pe modul de funcţionare al organismului. Cele mai des întâlnite simptome sunt durerile de cap, somnolenţa, palpitaţiile, nervozitatea, depresia şi starea de moleşeală.

„Astenia de primăvară se manifestă prin lipsă de energie, lipsa poftei de mâncare, uşoare tulburări de somn şi poftă scăzută de viaţă. Organele trebuie să se acomodeze cu variaţiile de temperatură şi să se pregătească pentru sezonul cald. Corpul iese din sezonul rece în care nu a făcut mişcare, nu a mâncat fructe şi legume decât în cantităţi mici şi îi trebuie o perioadă de acomodare. Pentru înlăturarea simptomelor este recomandat po-lenul, lăptişorul de matcă, salatele, fructele şi legumele de sezon şi recomand cu încredere curele cu urzici”, mărturiseşte Mirela Stângaciu, fitoterapeut.

Metode de combatere a asteniei

Remediile împotriva asteniei sunt de natură alimentară. Refacerea corpului după o iarnă lungă şi solicitantă trebuie să fie prioritară. Trebuie adoptată o dietă bogată în fructe şi legume proaspete, de sezon, verdeţuri specifice primăverii, cum ar fi salata verde, leurda, ştevia, urzicile şi spanacul. Dintre fructe, de preferat sunt cele care conţin foarte multă vitamina C, cum sunt citricele şi merele. De asemenea, este indicată o cură cu vitamine şi minerale, spun specialiştii. Odihna are şi ea locul bine stabilit, însă mişcarea zilnică aduce un aport uriaş însănătoşirii.

Cine sunt persoanele afectate

Persoanele stresate, obosite în exces şi îngrijorate sunt predispuse să manifeste simptome de astenie. Recomandarea specialiştilor este ca toate persoanele, indiferent de vârstă, să petreacă cât mai mult timp în aer liber şi să practice sporturi afară, cum ar fi mersul cu bicicleta, jogging-ul şi plimbările îndelungate. Pentru mămici este o oportunitate foarte bună să petreacă timp cu copiii în parcuri şi să participe la jocurile acestora.

„Procedând astfel, se activează serotonina, opusă hormonului melatonină produs de glanda pineală la întuneric, responsabil pentru febra emoţiilor din timpul primăverii. Astfel de activităţi ajută la trecerea peste neplăcutele senzaţii specifice oboselii. O alimentaţie echilibrată, bogată în vitamine, evitarea dulciurilor concentrate, a zahărului în general şi a cafelei, alături de un somn odihnitor şi suficient, plus exerciţii fizice regulate sunt măsurile care trebuie luate de către persoanele atinse de astenia de primăvară, pentru a-şi recăpăta progresiv energia”, mărturisesc specialiştii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU